Data actualizării:
Data publicării:

Criza medicamente. Gheorghe Tache: Facem chetă pentru pacienţii cu transplant

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Gheorghe Tache, preşedintele Asociației Transplantaților din România, a tras un semnal de alarmă şi a afirmat că medicii sunt nevoiţi să facă chetă pentru a asigura medicamentele pentru pacienţii cu transplant. Afirmaţia a fost făcută în cadrul dezbaterii "Politicile publice: cauză sau soluţie pentru criza medicamentelor", organizată de DC MEDIA GROUP. 

"Ne confruntăm şi noi, ca mulţi alţi pacienţi, cu o problemă majoră pe care o supunem des decidenţilor. Legat de medicamente, într-adevăr, nu este suficient să avem banii necesari pentru a aduce medicamentele, mă refer aici la medicaţia imunosupresoare necesară pentru pacienţii cu transplant, dacă nu le putem lua din farmacii. Există multe disfuncţionalităţi în aprovizionare şi, ca urmare a exportului intracomunitar, noi, pacienţii, nu putem beneficia de aceste medicamente, fiind nevoiţi să facem chete pentru a rezista şi a nu ajunge în reject. 

Ce am propus noi ministerului şi o fac şi acum este ca această procedură de urmărire a medicamentelor de la intrarea în ţară să nu se rezume doar până la depozit. Vrem să se vadă dacă aceste medicamente ajung în timp real la pacient. Pentru că, prin semnalările pe care le facem, aflăm în ce depozite s-ar afla medicamentele, dar când sunăm acolo, aflăm că  nu mai sunt!", a spus Gheorghe Tache. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel