Data publicării:

Criză la Spitalul Socola. Anunțul instituției

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Institutul de Neuropsihiatrie Socola din Iaşi se confruntă cu o  criză. Iată anunțul făcut de reprezentanții instituției.

Institutul de Neuropsihiatrie Socola din Iaşi se confruntă cu o acută criză de personal specializat în neuropsihiatrie pediatrică, în prezent în unitatea medicală fiind doar doi astfel de medici, a declarat, pentru Agerpres, managerul unităţii sanitare, Gabriel Oprişanu.

"La nivelul Institutului nostru, chiar la nivelul Moldovei, avem puţini specialişti în neuropsihiatrie infantilă. La Compartimentul de Psihiatrie Infantilă funcţionăm cu doi medici. Unul dintre ei are vârsta destul de înaintată, se apropie de pensionare. Adresabilitatea pacienţilor este destul de mare. În decursul anilor trecuţi noi am scos la concurs posturi dar nu s-a prezentat nimeni pentru că formarea profesională este deficitară pe această specialitate. Ea se face doar la UMF Carol Davila din Bucureşti. Vom încerca să scoatem la concursul de rezidenţiat posturile noastre vacante pe psihiatrie infantilă", a afirmat dr Gabriel Oprişanu.

Este nevoie de trei ori mai mulţi medici

Potrivit sursei citate, la Institutul de Neuropsihiatrie Socola este nevoie de trei ori mai mulţi medici. Lipsa personalului se reflectă şi asupra pacienţilor.

"Faptul că avem doar doi medici face ca după finalizarea programului de lucru al acestora să nu putem face internări pentru copii decât cu aviz telefonic, ceea ce este o disfuncţionalitate. Încercăm să găsim soluţii să rezolvăm această problemă. La nivelul Institutului cred că şase ar acoperi necesarul. Anul trecut au fost internaţi aproximativ 600 de copii. Cu siguranţă cererea ar fi fost mult mai mare dar a trebuit să restrângem activitatea lipsei de personal. Asta nu înseamnă că nu am tratat cazurile importante. Am redirecţionat spre judeţele în care mai sunt specialişti şi am lucrat şi încercăm să găsim soluţii cu specialiştii de la Spitalul Sfânta Maria, unde mai sunt specialişti în psihiatrie pediatrică", a declarat managerul Institutului de Psihiatrie Socola, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel