Criză în Republica Moldova. Maia Sandu: Lucrurile sunt clare
Maia Sandu, noul premier al coaliţiei constituite săptămâna trecută între socialiştii lui Igor Dodon şi Blocul ACUM (PAS plus PPDA) a declarat joi într-un interviu pentru Europa Liberă că procesul de schimbare a puterii în Republica Moldova este deja ireversibil şi că transferul acestei puteri trebuie să se facă pe cale paşnică, potrivit portalului Deschide.md.
'Trebuie să se facă transferul paşnic al puterii. Lucrurile sunt clare pentru tot mai mulţi oameni. Votul pentru preşedintele parlamentului şi pentru guvern este absolut legal. Respectiv avem un guvern care trebuie să preia de la Partidul Democrat (până acum la putere) guvernarea', a declarat Maia Sandu. 'Singurul lucru pe care trebuie să-l asigurăm acum este transferul paşnic, în rest procesul este ireversibil. Nu există cale de întoarcere. Nu există nicio metodă prin care acest regim să mai existe', a adăugat lidera PAS.
În acelaşi timp, Maia Sandu a dat asigurări că marşul organizat de alianţa PSRM-Blocul ACUM duminică va fi unul sigur pentru că vor fi curmate orice tentative de provocare. 'Orice încercare de provocare sau violenţă va fi responsabilitatea clară a regimului. Acum aş vrea să le spun să nu-şi înrăutăţească şi mai tare situaţia', a declarat premierul Maia Sandu, ales de majoritatea parlamentară ACUM - PSRM. De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere.
Executivul lui Pavel Filip nu doreşte să plece de la putere
Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (prorus) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu. Preşedinte al parlamentului a fost aleasă Zinaida Grecianîi, fosta şefă a executivului din perioada când la guvernare se aflau comuniştii lui Vladimir Voronin. A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), care până atunci negociase cu socialiştii formarea unei alianţe majoritare, Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar. De asemenea, Curtea Constituţională a decis dizolvarea noului legislativ rezultat în urma alegerilor din 24 februarie, vechiul guvern convocând alegeri legislative anticipate pentru 6 septembrie.
Executivul lui Pavel Filip nu doreşte să plece de la putere, chiar dacă tot mai mulţi actori internaţionali au recunoscut noul guvern al Maiei Sandu, conform observatorilor. Oficialii ruşi au salutat coaliţia PSRM-ACUM, responsabili UE au spus că vor conlucra cu noul guvern, Consiliul Europei a cerut Comisiei de la Veneţia să se pronunţe cu privire la legalitatea deciziei Curţii Constituţionale, iar SUA şi România spun că urmăresc situaţia de la Chişinău şi că politicienii moldoveni trebuie să respecte voinţa populară, notează Deschide.md. Atât UE, cât şi SUA recomandă partidelor politice de la Chişinău să găsească soluţii la criza politică prin dialog şi să respecte normele statului de drept. În urma alegerilor din 24 februarie, în parlamentul de la Chişinău au intrat socialiştii lui Igor Dodon - 35 de deputaţi, PD (condus de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc) - 30, Blocul ACUM (PAS plus PPDA)- 26 , Partidul Shor - 7 şi trei deputaţi independenţi, relatează Agerpre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News