Criză de personal cu consecințe grave la Centrul de Azilanţi Timişoara
Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Timişoara se confruntă cu o criză acută de personal, fiind asigurate doar două treimi din necesar. Din această cauză, angajaţii centrului fac faţă cu dificultate fluxului în creştere de imigranţi.
Datele au fost prezentate, luni, de senatorul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, secretar al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului.
Centrul din Timişoara are în jurisdicţie judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi şi Timiş.
"În acest moment, centrul funcţionează cu doar 2/3 din totalul personalului prevăzut. Asistenţa medicală este asigurată de un singur medic, angajat în regim de prestări servicii (câte patru ore, de două ori pe săptămână), iar dintr-un total de patru posturi de asistent medical, numai unul este ocupat, existând premisa ocupării a încă unui post în perioada imediat următoare", arată senatorul Fălcoi, într-un comunicat remis, luni, Agerpres.
Potrivit acestuia, statul de funcţii este deficitar şi defectuos întocmit, fiind prevăzute doar o funcţie de director şi una de director adjunct, organigrama neprevăzând alte funcţii de conducere subordonate acestora. De aceea este extrem de dificilă acumularea de experienţă şi formarea de cadre cu competenţa necesară pentru a putea prelua atribuţii specifice unei poziţii de conducere, susţine Fălcoi.
O altă problemă identificată de senator în timpul unei vizite efectuate la sfârşitul săptămânii în centrul de azilanţi este absenţa fondurilor destinate igienizării spaţiilor, iar starea în care se află maşinile de intervenţie este precară, fiind extrem de uzate, vechi de peste 15 ani.
Absenţa echipamentului de protecţie adecvat (au existat situaţii în care au fost atacaţi lucrătorii centrului), spaţiile de lucru destinate angajaţilor, reţeaua IT subdimensionată, care poate ceda în orice moment, sunt alte tare remarcate de Nicu Fălcoi.
Solicitările intense, mai ales în această perioadă, precum şi insatisfacţiile de ordin financiar cauzate de omiterea aplicării sporului pentru muncă operativă - spor aplicat angajaţilor MAI care desfăşoară activităţi operative - coroborat cu alţi factori de stres generaţi de specificul activităţii, reprezintă o parte dintre motivele pentru care angajaţii MAI nu îşi doresc să lucreze în cadrul centrului, explică senatorul.
La centrul din Timișoara sunt 170 de persoane, dintre care aproximativ 70% sunt kurzi din Irak
"Imediat după reluarea activităţii Parlamentului, voi semnala toate aceste probleme colegilor mei din Comisia de apărare şi reprezentanţilor MAI şi voi iniţia demersuri în vederea soluţionării aspectelor care ţin de competenţa structurilor subordonate acestei comisii", subliniază Fălcoi.
În acest moment, în centru sunt cazate 170 de persoane, dintre care aproximativ 70% sunt kurzi din Irak. Din totalul persoanelor înregistrate în centru doar aproximativ 5% intenţionează să solicite azil în România, susţine parlamentarul.
Un element de noutate în ce priveşte persoanele recent sosite în centru este reprezentat de numărul mare de copii veniţi cu familiile, comparativ cu situaţiile înregistrate în trecut, când veneau preponderent persoane majore, în regim solitar, a mai punctat Nicu Fălcioi.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News