Data publicării:

Criza datoriilor: Reuniune luni dimineaţă a principalilor lideri economici ai UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ue
ue

Principalii lideri economici ai Uniunii Europene se vor întâlni, luni dimineaţă, la Bruxelles, pentru "a se pune de acord cu poziţia pe care o vor adopta" în ceea ce priveşte al doilea plan de ajutor acordat Greciei, care suscită unele puncte de vedere diferite pe fondul creşterii temerilor cu privire la o posibilă contagiune, transmite AFP.

Preşedintele Consiliului European (forum al şefilor de stat şi de guverne din Uniunea Europeană), Herman Van Rompuy, "a convocat pentru luni dimineaţă o întâlnire de coordonare cu principalii actori" din dosar, a declarat, duminică, pentru AFP, purtătorul de cuvânt al acestuia, Dirk De Backer.

Această reuniune va începe în jurul orei 8.00 a Bruxelles-ului (6.00 GMT), înaintea unei reuniuni a Eurogrupului prevăzută a avea loc la 15.00 (13.00 GMT), la care vor participa, exceptându-l pe Van Rompuy, preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, şeful Comisiei Europene, José Manuel Barroso, precum şi comisarul european pentru afaceri economice, Olli Rehn.

"Nu este vorba despre o reuniune de criză, ci de armonizarea poziţiilor", a afirmat purtătorul de cuvânt.

sursa: Agerpres

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel