Data publicării:
Cristina Tarcea a lăsat-o pe Laura Codruța Kovesi cu mâna întinsă- VIDEO
Cristina Tarcea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, a lăsat-o pe Laura Codruța Kovesi cu mâna întinsă.
Un video publicat de Q Magazine arată că, la Bilanțul DNA, după ce președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, a terminat discursul, procurorul-șef al DNA s-a dus către acesta cu scopul de a-i mulțumi.
Laura Codruța Kovesi i-a întins mâna, dar Cristina Tarcea a refuzat să facă același lucru, lăsând-o pe șefa DNA cu mâna întinsă.
"E prima dată când mi-am pus întrebarea dacă preşedintele Înaltei Curţi ar trebui să participe la bilanţul DNA. Am avut două opţiuni. Am ales să particip, alegând varianta cea mai puţin comodă. Deşi suntem la un moment de bilanţ în care se spun vorbe frumoase, nu putem să nu recunoaştem că justiţia trece printr-o perioadă de criză, indusă sau nu. Trebuie să conştientizăm asta. Pentru că trăim un moment în care România întreagă parcurge un curs intensiv de Drept, predat de persoane care au interese în soluţionarea propriilor cauze şi care nu au absolvit cursurile unei facultăţi de Drept", a spus Cristina Tarcea, la bilanțul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News