Cristina Spătar, decizie radicală. Ce se întâmplă cu vedeta: Situație ingrată, pleacă
Cristina Spătar ar fi luat o decizie radicală.
Pandemia de COVID-19 a afectat foarte mulți artiști, iar printre ei se numără și Cristina Spătar, care trece prin clipe grele din cauza problemelor financiare, motiv pentru care artista ia în calcul să plece din țară și să se stabilească în Marea Britanie.
Potrivit click.ro, cântăreața are de plătit un leasing la mașină, chiria la apartamentul în care locuiește cu cei doi copii ai săi, dar și cheltuielile de zi cu zi, care o dau peste cap.
"Toți artiștii o duc rău. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo, vom vedea. Cristina este una dintre persoanele care se află în această situație ingrată. Și anul trecut a fost greu, acum la fel, a cântărit foarte bine lucrurile și a decis să plece din țară. Are pe cineva în Anglia care o va ajuta și deja face demersurile necesare. Nu știm cât de repede sau cât de târziu se va întâmpla, cert este că ea este foarte hotărâtă și deja merge acolo să se intereseze.
Cristina a plecat joi și va sta câteva zile. Are niște aproiați aici care vor să o ajute. Ea este o persoană creativă, ar putea avea oportunitatea unui loc de muncă frumos și bine plătit. În imobiliare sunt căutate persoane", a povestit un apropiat al vedetei, pentru sursa citată.
Cristina Spătar, despre despărțirea de fostul ei soț, Alin. Vedeta a mărturisit că a avut nevoie de psiholog în urma divorțului
"A fost o lovitură la care nu mă așteptam. Una e să te căsătorești cu Mirco Maschio, despre care știi că e foarte curtat și te aștepți să vină una mai frumoasă și ți-l ia, și alta să te căsătorești cu un băiat simplu, care într-o zi spune "La revedere!". Ultimii doi ani din căsnicie au fost delicați. Am înțeles mesajul pentru că lipsea foarte mult. Nu l-am înșelat în viața mea. El pentru mine era tot. Eu eram foarte geloasă, aveam un feeling", a spus Cristina Spătar, în emisiunea "La Măruță", de la PRO TV.
"Întotdeauna mi-a fost teamă să nu pierd, pe mama, căsnicia, și fix de ce mi-a fost teamă de aia am avut parte. (...) Am stat de vorbă și cu un psiholog. Am vrut să știu cum își explică un psiholog de ce pleacă un bărbat când eu îi duceam micul dejun la pat, de exemplu, și încercam să fiu soția perfectă. L-am dus și pe fiul meu, Albert, la psiholog. Probabil nu am fost destul de înțelegătoare. Am fost geloasă. Dar nu îmi pare rău”, a mai spus Cristina Spătar.
Cristina Spătar, amintiri dureroase: Tata ne bătea. Am suferit
"Tata era mai dur. El, la fiecare neregulă, notă mică sau ce năzdrăvănii mai făceam noi două, tot timpul el era foarte dur, foarte radical. Chiar ne bătea, ne lovea, fapt care mie nu mi se pare normal", a dezvăluit Cristina Spătar, într-o emisiune de la ProTV, scrie ciao.ro.
"Nu mi se pare normal, în ziua de azi. Oricât de supărată aş fi pe Albert şi oricât de tare m-ar supăra, eu nu-i bat. Eu încerc să le ofer o pedeapsă, câte o chestie de geul ăsta, nicidecum să-i bat. Asta cu bătaia, pentru mine, nu e valabilă. Ştiu, pentru că am suferit pe treaba asta şi mama mea a fost, în schimb, foarte, foarte caldă, foarte blândă şi bună", a mai declarat cântăreaţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News