Data publicării:
Cristina Neagu, după eșecul de la EURO: Turneul m-a prins într-un moment nefast
Cristina Neagu a făcut precizări importante după rezultatele României de la EURO.
România a fost învinsă de Croația, joi seară, în debutul din Grupa Principală II a Campionatului European 2020. Căpitanul naționalei de handbal feminin a României, Cristina Neagu, a declarat că „m-am obișnuit ca în fiecare an așteptările să fie foarte mari de la mine, oamenii așteaptă mereu să marchez mult la fiecare meci.”
„Și eu îmi doresc asta, așa i-am obișnuit, însă nu e atât de simplu. Eu nu-mi caut scuze, cred că de fiecare dată am fost realistă. Pur și simplu la acest turneu final am venit fară pregătire adecvată din motive importante și cu circumstanțe, nu am putut să fiu la cel mai înalt nivel al meu.
Sincer, mi-e greu la fiecare meci, am dureri de tot felul, am încercat să–mi fac treaba cât mai bine, dar nu am fost la nivelul la care era toată lumea obișnuită. Din motivul acesta au și apărut tot felul de discuții despre mine. Știu că în momentul în care o să fiu 100% fizic și medical voi fi aceeași jucătoare pe care o știe toată lumea și care îmi doresc să fiu. Din păcate, acest turneu m-a prins într-un moment nefast”, a mai spus Cristina Neagu.
Cristina Neagu: Strângem din dinți!
Totuși, căpitanul Romăniei de gândește acum la meciul cu Ungaria pentru că „e foarte important pentru noi ca echipă, ne dorim să mai obținem puncte în această grupă.”
„Nu cred că suntem o echipă care poate căștiga un singur meci la acest turneu final. Strângem din dinți și rândurile și încercăm să facem o partida bună cu Ungaria, să câștigam”, a precizat jucătoarea în cadrul unei conferințe de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News