Data publicării:

Cristina Liberis, News Manager la Știrile Kanal D

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
liberis
liberis

Cunoscutul jurnalist Cristina Liberis, a acceptat oferta Kanal D de a prelua departamentul de Știri al postului de televiziune, influențată de viziunea diferită promovată de Știrile Kanal D, mai apropiată de oameni, pozitivă și detașată din punct de vedere al luptelor și partizanatelor politice.

Cu o experiență de două decenii în domeniul știrilor TV și al reportajelor realizate în teatrele de război, precum Irak, Afganistan, Iran, Turcia, Spania, Iugoslavia, Israel, Cristina Liberis s-a specializat în problematici politico-sociale naționale și globale, fiind recunoscută ca unul dintre cei mai apreciți jurnaliști români dar și ca o ferventă apărătoare a drepturilor omului.

Considerând oferta postului Kanal D o provocare, Cristina Liberis își propune să mențină pe primele locuri în audiență Știrile Kanal D, care are o altă viziune asupra evenimentelor și chiar să urce în clasament, find convinsă că și echipa pe care o va coordona îi va susține aspirațiile.

“În echipa Kanal D sunt oameni de televiziune pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului și care și-au demonstrat valoarea. Îmi face mare plăcere să lucrez din nou cu ei. Sunt convinsă că produsul muncii noastre va fi apreciat și va câștiga plusvaloare”, a declarat Cristina Liberis.

Jurnalista a acumulat de-a lungul timpului experiență în calitate de reporter, prezentator de știri , moderator, producător și manager al departamentului de Știri la SOTI TV, la Antena 1, la TVR, iar apoi la Realitatea TV, unde a activat ca Senior Editor al Departamentului de Știri Externe.

Jurnalistul care i-a luat ultimul interviu lui Yasser Arafat, dar și producătorul al unor filme documentare realizate în zone de conflict, Cristina Liberis a fost timp de 6 ani coordonator media pentru o serie de campanii sociale, colaborând cu organizații precum Salvați Copiii, UNICEF, Crucea Roșie și UNESCO. Este inițiatoarea proiectului “Copiii războiului”, în vederea ajutorării copiilor aflați în zonele de conflict.

Conștientă că într-o piață audiovizuală cu peste 700 de posturi de televiziune este destul de greu să faci față unei asemenea concurențe, mai ales pe timp de criză, News Managerul Știrilor Kanal D, a susținut că ”locul 3 ocupat de postul de televiziune în topul audiențelor naționale la nivel urban arată un singur lucru: rețeta implementată acum câțiva ani a fost una de succes și a avut impact”.

Referitor la noul membru coptat în echipa Știrilor Kanal D, Fatih Salis, News and Internal Productions Director, a declarat: “Ceea ce am început în urmă cu doi ani, odată cu relansarea Știrilor Kanal D, s-a dovedit un succes într-o perioadă foarte scurtă. Pentru a face Știrile Kanal D și mai performante, am cooptat-o în echipa noastră pe Cristina Liberis, un jurnalist excepțional, cu o experiență soliă în acest domeniu. Sunt foarte fericit că a venit alături de noi, împreună cu Cristina Liberis vom avea, cu siguranță, și mai mult succes”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel