Cristiano Ronaldo, primele goluri pentru Juventus
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo
Starul portughez Cristiano Ronaldo a marcat primele sale două goluri pentru Juventus Torino, în partida câştigată cu 5-0 în faţa echipei Primavera a clubului torinez, duminică la Villar Perosa, fief-ul familiei Agnelli, informează AFP. 

Ronaldo, transferat de la Real Madrid pentru 100 milioane euro, a deschis scorul pentru "Bătrâna doamnă" în minutul 8, realizând apoi prima sa dublă în tricoul lui Juventus zece minute mai târziu. 

Argentinianul Paolo Dybala a reuşit la rândul său o dublă, în timp ce Claudio Marchisio a închis tabela în faţa echipei de tineret clubului. 

Juventus, campioana Italiei în ultimii şapte ani, obişnuieşte să îşi încheie perioada de pregătire la Villar Perosa, o mică localitate cu 4.000 de locuitori, oferindu-le celor mai fideli suporteri ocazie să se afle cât mai aproape de idolii lor. 

Şi, tot conform tradiţiei, spectatorii au invadat terenul, însă cu mult timp înainte de finalul jocului, motivaţi cu siguranţă şi de prezenţa megastarului lusitan, cvintuplu câştigător al Balonului de Aur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel