Data publicării:

Cristiano Ronaldo, atac dur înainte de decernarea Balonului de Aur. L-a făcut praf pe redactorul şef al France Football

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Cristiano Ronaldo l-a atacat pe Pascal Ferre, redactor-șef la France Football, publicația care acordă cel mai râvnit titlu individual din fotbalul mondial, cu doar câteva minute înainte de decernarea Balonului de Aur 2021. 

Alegeri prezidentiale 2024

”Ronaldo are o singură ambiție și anume să se retragă cu mai multe Baloane de Aur decât Messi și știu asta pentru că mi-a spus. Nu are nicio legătură cu banii. Este doar trofeul. Pentru că a avea unul în plus înseamnă i-ar garanta un loc în istorie”, a spus Pascal Ferre, potrivit AS.

Ronaldo: E inacceptabil să mintă aşa 

”Este inacceptabil ca persoana responsabilă pentru acordarea unui premiu atât de prestigios să poată minți în acest fel, cu lipsă absolută de respect față de cineva care a respectat întotdeauna Franța, fotbalul și Balonul de Aur.

Cea mai mare ambiție a mea în carieră este să fiu un bun exemplu pentru toți cei care sunt sau vor să devină fotbaliști profesioniști”, a scris Cristiano Ronaldo pe contul său de Instagram.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Cristiano Ronaldo (@cristiano)

Jean Pierre Papin: Dacă îl va lua Messi, se va devaloriza 

”Messi nu a jucat nimic în ultimele cinci luni. Am văzut oameni care spun că e favorit, nu-i înțeleg! Îl adaug aici și pe Cristiano Ronaldo, intră în aceeași categorie. De când a câștigat Copa America, ce a făcut Messi? A marcat un gol în campionat și trei în Champions League. 

N-am nimic împotriva lui Messi, firesc, este unul dintre cei mai buni jucători din istorie, dar anul ăsta nu merită Balonul de Aur.

Dacă-l va lua Messi, Balonul de Aur s-ar devaloriza, pentru că ar însemna că jucătorii de succes nu ar mai avea șansa să câștige trofeul. Când știi cât de greu este să performezi un sezon întreb, știi că nu-i corect”, a spus Jean-Pierre Papin, potrivit AS.

Messi ar fi câştigătorul, potrivit unor surse 

Starul argentinian ar fi fost informat de revista France Football că este câștigătorul din 2021 al celebrului trofeu Balonul de Aur, pentru cel mai bun jucător al sezonului. Ceremonia va avea loc pe 29 noiembrie, la Teatrul Chatelet, la Paris.

Dacă informaţia se verifică, va fi al șaptelea trofeu cucerit de Lionel Messi, ceea ce reprezintă un record.

„Dacă e să fiu sincer, nu mă gândesc la asta. Cel mai mare trofeu pentru mine a fost ce am reușit alături de națională. După cât m-am luptat și bătut pentru trofeu, bucuria a fost maximă pentru tot ceea ce m-a costat.

Dacă voi câștiga Balonul de Aur ar fi extraordinar pentru tot ce înseamnă să câștigi încă unul, al șaptelea ar fi o nebunie. Dacă nu câștig, nu e nicio problemă. Am reușit să îmi ating unul dintre marile obiective. Sunt foarte fericit pentru ce s-a întămplat, iar acum să se întâmple ce o fi”, a declarat Messi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel