Cristian Troncotă: Traian Băsescu știa. Cum funcționează fluxul de informații de la servicii
Fostul decan la Academiei de Informaţii, profesorul Cristian Troncotă, a explicat joi, în emisiunea "Sinteza zilei", de la Antena 3, cum funcţionează fluxul de informaţii care vine de la instituţii către principalul beneficiar, adică preşedintele ţării.
"Evident (n.r. că Traian Băsescu a fost informat de serviciile secrete)", a spus profesorul cu privire la afirmațiile Elenei Udrea. El a adăugat că "pe scurt, să vă explic cum funcționează fluxul de informații, care vine de la instituții către principalul beneficiar, președintele, ceea ce înseamnă că, legal, acest beneficiar poate să hotărască în cele mai bune proiecte, măsuri, politici pe care le întreprinde spre binele națiunii. Concret, poate să vină și să spună: dom'ne pentru securitatea națională, ne-au spus aliații, americanii, noi nu avem pericolul invaziei unei armate străine, noi avem problema corupției la nivel înalt, care implică oameni politici, parlamentari, etc. Atunci, spune: dom'ne, serviciile să mă informeze cu toate amănuntele despre acest pericol pentru că eu vreau să mă înham în lupta aceasta să distrug corupția din România. Atunci instituțiile vin cu informație prelucrată, utilizează în primul rând informațiile din surse publice, o astfel de structură are și SRI, și SIE, și Guvernul, și Armata și Internele. Apoi, președintele poate să vină să spună: dom'ne, eu vreau o informație detaliată în legătură cu fenomenul din rândul miniștrilor, parlamentarilor și dânsul spune că informațiile astea vă duceți și le exploatați la DNA, iar informațiile astealalte, cred eu că pentru a lua o decizie foarte bună trebuie să le mai verificați. Dovadă este că iese un dosar de patru ani de zile ținut la dospit și, deodată, apar informații explozive, apar oameni puși în dificultate, care sunt arestați și așa mai departe. Face trafic cu informații, legal".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News