Data publicării:

Cristian Săpunaru, suspendat doar un meci după incidentele de la meciul cu FC U Craiova 1948. Marius Avram: Se dă liber la flegme, la bătăi

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp

Căpitanul echipei Rapid Bucureşti, Cristian Săpunaru, a fost suspendat doar un meci de Comisia de Disciplină a FRF după incidentele de la finalul meciului cu FC U Craiova 1948 din Superligă. Fostul arbitru Marius Avram a avut o reacţie dură după aflarea verdictului. 

”Decizia luată înseamnă de fapt liber la flegme, liber la scandal, liber la bătăi, pentru că dacă astăzi tu nu i-ai suspendat practic deloc, la următoarele meciuri la care un jucător va scuipa un spectator, la următoarele meciuri la care cineva va merge de la clubul
gazdă și va provoca o galerie și lucrul ăsta va provoca un scandal, la următorul meci la care intră pe tunel persoane care nu au ce căuta și lovesc jucători, trebuie să dai aceeași decizie”, a declarat Marius Avram, citat de Adevărul.

Şi Helmuth Duckadam a fost ironic după această decizie. 

”Sunt de acord cu Ion Crăciunescu, mi se pare o sancțiune prea exagerată. Cred că nu trebuia să-i dea nimic. De ce să-i dea cu Afumați? Cred că nu juca oricum. Da, sunt ironic, sigur. Comisiile judecă în funcție de echipe.

Dacă era o altă echipă, din provincie, cred că-i umfla de nu se vedeau. Asta e, ne-am obișnuit, mergem înainte, n-are rost să ne facem iluzii că vreodată va fi ceva corect în țara asta”, a declarat Helmut Duckadam, citat de sport.ro.

Ce a spus Ion Crăciunescu 

"Cred că, la exigența Federației de Fotbal, trebuia să-i dea avertisment. I-a dat foarte mult o etapă, mi se pare exagerat! Comisiile sunt independente, dar sunt numite tot în comitetul executiv al Federației. Mi se pare o decizie...

Mie Săpunaru îmi place foarte mult, îl stimez foarte mult, dar de data asta a greșit și trebuia să plătească zdravăn pentru greșeala pe care a făcut-o. Eu zic că minim 5 etape", a comentat Crăciunescu. 

Adrian Mutu, surprins de decizie 

"Mă așteptam pe undeva la suspendare, cu toate că e o situație puțin dificilă, dar nu am ce face, am fost pregătiți și mergem înainte. (...) Pentru noi este bine că s-a întâmplat înainte de Cupă și că a fost doar o etapă. Dacă nu avea loc suspendarea, ar fi jucat. Mă gândisem să îi dau 45 de minute. Credeam că nu va primi nicio etapă, sincer, așa am crezut. Dar bine că s-a terminat așa", a spus Adrian Mutu, conform Digisport.

De ce doar o etapă de suspendare 

"Fiecare parte are vină, pentru că au existat acolo persoane care nu ar fi trebuit să fie la vestiare. Pe toate stadioanele se întâmplă asta, fără a le lua apărarea celor de la Craiova. 

Cred că s-a luat în considerare faptul că au existat persoane care nu ar fi trebuit să fie acolo, cred că s-a mai luat în calcul și faptul că a fost furat un steag al Rapidului (n.r. s-a încercat furtul acelui steag). Astea ar fi circumstanțele atenuante pentru Săpunaru. Timing-ul a fost unul foarte bun, a scăpat de suspendare după meciul din Cupă", a declarat Alexandru Bourceanu, la Pro Arena.

Bărbatul care a fost la un pas de bătaie cu Săpunaru, ironic 

”Sunt șocat. Nu mai am cuvinte. Dacă un recidivist ca Săpunaru primește doar o etapă, atunci să nu ne mai mirăm dacă la partida noastră din Giulești i se va interzice galeriei din Bănie să mai facă deplasarea la București pentru acest meci.

Este o bătaie de joc în toată regula, iar asta este România în care trăim. Săpunaru face ultraj pe stadioane împotriva jandarmilor, scuipă suporterii, se crede luptător K1 pe la vestiare, dar eu primesc un an interdicție pe stadioane și marele jucător-ultras primește doar o singură etapă.

Oameni buni, individul ăsta este recidivist! Rândul trecut și-a luat două etape în scandalul ăla cu Paramatti, iar acum primește doar una singură?

La Mioveni îi invita pe oficialii Științei să se bată cu el la autocar după meci, acum la Târg Jiu a făcut pe Bruce Lee, chiar vă bateți joc de noi toți?

Cum vă duceți acasă la familii știind că ați făcut scăpat un recidivist? Mă mir că nu a primit doar o repriză. Dar să nu conteste Rapidul decizia!

A primit prea mult! Nu se poate așa ceva! Așa că, de acum toți jucătorii să facă ceea ce a făcut Săpunaru. Nu, nu vor păți nimic. Scuipați suporterii și încingeți bătăi pe la vestiare”, a spus Ovidiu Mihăilescu, potrivit Ediție.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel