Data publicării:
Cristian Roşu, ASF, semnal pentru asiguratori: Atunci veți avea loc la masa negocierilor!
În cadrul evenimentului ”Quo Vadis piața de asigurări în 2020!”, organizat de DC Media Group împreună cu Fundaţia Institutul de Studii Financiar, vicepreşedintele ASF Cristian Roşu a tras un semnal de alarmă pentru asiguratori.
"Am mai spus şi cu altă ocazie, spun şi acum. Nu vom fi, ca autoritate şi asiguratori, o voce nici credibilă şi nici de luat în seamă în faţa oricărei autorităţi a statului român, indiferent de culoarea politică, astfel încât să putem transmite dorinţele de investiţii într-o economie reală, la sumele pe care le avem. Mai simplu spus, nu ne va băga nimeni în seamă. Creşterea acestei zone, a pieţei asigurărilor de viaţă şi a asigurărilor de sănătate în primul rând, care înseamnă acumulări de fonduri importante, pot duce la transformarea asiguratorilor în investitori importanţi în economia reală.
Atunci veţi avea loc la masa discuţiilor şi negocierilor oricând şi cu oricine. Altfel, tot timpul vom fi nemulţumiţi că pe noi nu ne ascultă nimeni, nu ne bagă nimeni în seamă, că am vrea să investim, dar că nu avem, dar nici nu putem cere cât timp nu putem oferi ceva concret. Este un semnal pe care vi-l trag, îl adresez tuturor şi să îl avem foarte bine în vedere. Vrem să fim o voce ascultată, trebuie să avem cu ce!", a declarat Cristian Roşu.
Mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News