Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda, consideră ”un progres” intenția USL de a se prezenta în fața legislativului european în septembrie, cu un singur amendament, ca decizia programată pentru 2 august să fie anunțată în următoarele zile. ”Confuzia din ultimele săptămâni nu mai poate dura și ar fi, de altfel, stupid să așteptăm ca Parlamentul European să clarifice ceea ce unele dintre instituțiile noastre s-au străduit să facă ilizibil sau contradictoriu”, a scris, duminică, democrat-liberalul, pe blogul personal.
”Ponta în fața deputaților europeni?”, se întreabă Cristian Preda, pe blog, salutând anunțul de sâmbătă al eurodeputatei susținută de PNL, Ramona Manescu, potrivit căruia USL doreste o dezbatere în fața legislativului european despre situația din România.
”E un progres”, afirmă democrat-liberalul amintind că ”pe 2 iulie, cu o zi înainte de declanșarea iureșului legislativ încheiat cu suspendarea lui Traian Băsescu, eurodeputații USL și-au convins colegii din grupurile socialist și ALDE să nu accepte propunerea PPE de a avea o dezbatere la Strasbourg despre acțiunile guvernului Ponta, de la instalare până în acea zi”, convins fiind că, dacă acea dezbatere ar fi avut loc la momentul respectiv, ”nu se ajungea la tensiunea de acum”.
Cristian Preda acuză că ”de atunci încoace, urmând o opțiune asumată de întregul USL, deputații din PE susținuti de PSD și PNL au negat că ar exista probleme cu regimul din România și au așezat orice discurs alternativ sub semnul manipulării și/sau al trădării interesului național. Ca și cum nu acțiunea autorităților e problema, ci discursul care o descrie”, consideră PDL-istul.
Amintind că premierul Victor Ponta, nu a acceptat, la începutul lunii iulie, propunerea făcută de către liderul PPE, Joseph Daul, de a se prezenta în fața Parlamentului European pentru a clarifica acțiunile guvernului, Cristian Preda salută declarația eurodeputatei Ramona Mănescu, potrivit căreia USL dorește o dezbatere în PE referitoare la situația din România, dar precizează că sesiunea de la Strasbourg va avea loc abia între 10 și 13 septembrie.
”Ar fi bine ca până în acel moment toate aspectele legale să fie clarificate. Confuzia din ultimele săptămâni nu mai poate dura și ar fi, de altfel, stupid să așteptăm ca PE să clarifice ceea ce unele dintre instituțiile noastre s-au străduit să facă ilizibil sau contradictoriu”, a scris prim-vicepreședintele PDL, Cristian Preda, care susține că rămâne optimist și speră ca ”săptămâna viitoare să ne aducă decizia care fusese programată pe 2 august”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă