Cristian Preda: Antonescu schimbă partitura, prietenos cu Curtea, sever cu Guvernul
Prim-vicepreședintele PDL Cristian Preda se întreabă joi pe blogul personal dacă avem de-a face cu ”O nouă partitură” din partea președintelui interimar Crin Antonescu, care după o perioadă în care s-a aflat în acord cu Guvernul Ponta și în dispută cu Curtea Constituțională, acum afișează severitate fața de Executiv și prietenos cu CCR.
În opinia democrat-liberalului, ”Crin Antonescu a ajuns într-un punct critic. Pe de o parte, cere guvernului să facă bine să-i mențină poziția de președinte interimar, trimițând la CCR alte liste electorale decât cele confirmate înainte de 29 iulie. Pe de altă parte, pozează în apărător al CCR, după ce în mai multe rânduri a atacat judecătorii acestei instanțe, susținând fie că guvernul și Parlamentul ar trebui să-i revoace pe unii dintre ei, fie că numirea lor trebuie să se facă altfel decât prevede Constituția, și anume selectându-i dintre membrii Înaltei Curți de Casație și de Justiție”, a scris Cristian Preda pe blogul personal.
O asemenea schimbare de poziție a președintelui interimar Crin Antonescu îl face pe Cristian Preda să creadă că acesta dorește să-și mențină interimatul la Cotroceni, divizând judecătorii Curții.
”După ce multă vreme s-a aflat în acord deplin cu guvernul și în conflict cu CCR, Antonescu pare să încerce acum o nouă partitură: prietenos cu Curtea și sever cu guvernul. Asta e strategia ce se vrea impusă public. În fond, însă, Președintele interimar mizează probabil pe o divizare a Curții și o repoziționare a celor care pe 2 august ar fi vrut invalidarea”, susține democrat-liberalul.
Cristian Preda se arată suspicios față de modul cum va evolua votul în Plenul CCR, mai ales după ultimele declarații date presei de către doi judecători membri ai Curții.
”În ultimele două zile, judecătorii Predescu și Toader au readus în dezbatere chestiunea cvorumului din sânul CCR. Pe măsură ce ne apropiem de data la care guvernul va trimite poziția sa la CCR, modul în care se iau deciziile în Curte se va impune foarte probabil ca problema esențială. Am spus-o și înainte de 2 august: nu e exclus ca ultima dezbatere în privința referendumului să fie centrată în jurul chestiunii “dacă validarea trebuie făcută cu minimum 6 voturi la 3, invalidarea poate fi asumată cu 5 voturi la 4?”, explică vice-președintele PDL.
În final, Cristian Preda arată că, dacă ”într-o societate matură din punct de vedere democratic, o asemenea chestiune s-ar discuta în mod deschis, la noi, ea e ascunsă în faldurile unei dispute despre ce înseamnă să fii român și despre motivele pentru care ar trebui să-ți pierzi drepturile electorale dacă îți asumi libertățile europene și mergi să muncești sau să studiezi în celelalte state-membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News