
Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, din cadrul Primăriei Capitalei, Cristian Plută, acuzat de luare de mită.
Mandat de arestare preventivă a primit şi Silviu Stăncilă, cel care intermedia mita pentru Plută, în timp ce managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, a fost plasat în arest la domiciliu, iar omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul a fost pus sub control judiciar.
Cristian Plută este acuzat de DNA că a cerut şi a primit 20.000 de euro de la George Mirel Cristescu, pentru a obţine numirea acestuia în fruntea spitalului din Colentina.
Banii i-au fost daţi de Cristescu lui Plută într-o pungă de hârtie, în timpul unei întâlniri la un restaurant din Capitală.
Plută i-ar fi dat jumătate din bani şefei sale, Oana Sivache, directorul general al ASSMB, care a participat de altfel la întâlnirea din restaurant, însă aceasta l-a denunţat la DNA şi a înmânat banii procurorilor.
Probele procurorilor constau într-o înregistrare audio făcută de Oana Sivache, dar şi interceptări în mediul ambiental.
Cristian Plută mai este acuzat de DNA că a cerut şi primit 60.000 euro mită de la omul de afaceri Dumitru Alexandru Paul, iar la schimb firma acestuia, SC Palex Construcţii Instalaţii SRL, a primit un contract în valoare de 115 milioane lei, ce avea ca obiect efectuarea de lucrări de reparaţii la mai multe spitale din Bucureşti, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi ani posibili pentru marele cutremur care ar lovi România, conform lui Mărmureanu
- Ce spunea Orianda Donca, soția lui Călin Donca: Am muncit foarte mult, într-o perioadă în care majoritatea se distrează
- Narcisa Suciu, mărturisiri despre relația cu tatăl fiicei sale, care era însurat cu altă femeie, când a rămas însărcinată: "Nu am avut remușcări". Ies împreună în oraș toți trei
- Hartă cutremure București / România. Prof. univ. dr. ing. Văcăreanu: Când doamna respectivă a văzut blocul colorat cu roșu a început să plângă
- Cumulul pensiei cu salariul. CCR a amânat, din nou, decizia
- Nicușor Halici, prefectul de Vrancea, informațiile zilei despre explozia de pe autostradă. Ipoteză bombă
- Panică în tramvaiul 41 din București joi dimineață: „Șoferii din trafic râdeau de noi: Dă-l încolo dacă ia foc”
- El este unul din cei patru bărbaţi care au murit în explozia de la Călimăneşti. Marius abia făcuse nunta și urma să devină tată - Foto
- România a produs utilaje unicat pentru recoltarea stufului din Delta Dunării. Antreprenorul Iulius Octavian Popa, dezvăluiri interesante / video
- Patronul firmei de transport care a ucis cinci oameni pe A1, de neatins