Cristian Petrescu, fost ministru al Dezvoltării, a demisionat din PDL
Data publicării:
Autor: ana
WhatsApp
petrescu
petrescu

Democrat-liberalul Cristian Petrescu a confirmat, joi, că a demisionat din PDL încă de marți, întrucât nu se mai regăseşte în politica de partid dusă de actuala conducere. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului în Guvernul Ungureanu a precizat că alături de el au părăsit formaţiunea prin demisie și alţi 50-60 membri ai organizaţiei sector 3 al cărei preşedinte interimar a fost până la momentul plecării.

"Da, mi-am dat demisia din PDL după 17 ani în care am fost membru al acestui partid. Am şi primit multe de la partid, am şi oferit, la rândul meu, multe. Am considerat că actuala echipă de conducere nu mă mai poate reprezenta, iar atunci nu mai este cazul să continui. Apreciez mult membrii actuali ai PDL care mi-au fost colegi, dar, în momentul acesta, nu putem continua împreună", a declarat succesorul Elenei Udrea la Ministerul Dezvoltării în Cabinetul MRU, Cristian Petrescu.

Precizând că, formal, şi-a depus marţi demisia din PDL, Cristian Petrescu a subliniat că nu a dorit prin acest gest să producă un scandal politic, dovadă şi faptul că şi-a anunţat demersul pe o reţea de socializare.

Cristian Petrescu, răspunzând unei întrebări, a menționat că la momentul demisiei mai era în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PDL sector 3 și că, alături de el, au luat decizia de a pleca din partid şi alţi colegi. "Da, au mai fost alţii, spre exemplu fostul deputat Dan Radu Zătreanu, precum şi membri din cadrul organizaţiilor de tineret şi oamenilor de afaceri de la sectorul 3".

Întrebat și despre o eventuală înscriere a sa în Mişcarea Populară, Cristian Petrescu a spus că deocamdată are o săptămână de concediu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel