Data publicării:
Cristian Mungiu, distins cu Legiunea de Onoare. Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, mesaj emoţionant
Cristian Mungiu a primit, joi, Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, decoraţia fiindu-i înmânată de ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis.
Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a mărturisit că pelicula lui Mungiu a făcut-o să cunoască cinematografia română. "Acest moment are şi o conotaţie personală, deoarece prin filmele dumneavoastră, şi mai ales prin puternicul şi bulversantul '4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile', am descoperit cinematografia românească", a afirmat Michele Ramis.
"Vă bucuraţi de atenţie din partea industriei americane de film şi primiţi mai multe oferte de la Hollywood. Dar refuzaţi mereu, declarând că doriţi să continuaţi să faceţi filme în ţara dumneavoastră şi în Europa", a spus ea. Michele Ramis a vorbit şi despre accentele sociale din filmele semnate de Mungiu. 'Filmele dumneavoastră dau de gândit cu privire la realităţile sociale şi politice ale României, cărora, ca orice mare artist, le conferiţi o dimensiune universală. Privirea dumneavoastră este adesea ironică şi pune şi mai bine în valoare absurdul situaţiei pe care o prezentaţi şi o denunţaţi', a punctat ea.
[citeste si]
La rândul său, Cristian Mungiu a vorbit despre şansele pe care le-a avut în carieră şi în viaţă. "Ieri am primit un mesaj de la cineva, cineva care mă admiră cu siguranţă - 'Felicitări, ziua victoriei a sosit!' (...) Asta m-a făcut să mă întreb ce este, cu adevărat, gloria? Are ea o naţionalitate?' - şi-a început Mungiu discursul. El a spus că trebuie să se asigure că această distincţie îi aparţine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News