Data publicării:

Cristian Diaconescu, intervenţie în disputa din PMP: De ce vă este teamă să vorbesc cu partidul, domnule Tomac?

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Schimb de replici între preşedintele PMP Cristian Diaconescu şi europarlamentarul Eugen Tomac. 

Continuă războiul declaraţiilor în interiorul PMP. Cristian Diaconescu, preşedintele partidului, a transmis pe pagina sa de Facebook un mesaj în cadrul căruia vine cu o serie de lămuriri. 

Iată mesajul liderului PMP: 

"Revin pe această cale și cu răspunsul pentru afirmațiile făcute de domnul Tomac acum câteva ore pe contul său:

1. Mă bucur domnule Tomac că dați curs solicitării mele, în calitate de Președinte al PMP, de a anula acțiunile demarate ieri, în ceea ce privește modificarea statutului și permiterea ca persoanele condamnate în primă instanță pentru fapte de corupție să păstreze funcții în PMP. Dacă nu mă sesizam în acest sens, mă întreb dacă nu cumva ați fi lăsat să treacă neobservată această modificare a statutului?! PENTRU ACEST MOTIV ÎNTR-ADEVĂR SERIOS, VOI CONVOCA UN COLEGIU NAȚIONAL ÎN CARE MĂ AȘTEPT SĂ AVEM UN VOT CORESPUNZĂTOR VALORILOR PROMOVATE DE CĂTRE PREȘEDINTELE FONDATOR, TRAIAN BĂSESCU.

2. Acuzația dumneavoastră privind absența mea de la aceste întâlniri este menită să dezinformeze membrii PMP. În ultimele săptămâni, chiar în ultimele zile, am avut, împreună, în prezența Secretariatului General, repetate întâlniri în care am discutat situația actuală a PMP. Însă dumneavoastră continuați să insistați să organizați aceste întâlniri, la care, într-adevăr refuz să particip în semn de protest față de propunerile disprețuitoare la adresa Statutului PMP și a membrilor săi. Ultima întâlnire dovedește fără echivoc intențiile acestor adunări. De ce nu au fost comunicate modificările Statutului, tuturor membrilor Colegiului Național, înainte de ședință, având în vedere că ceea ce ați decis ieri nu figurează în nici o propunere transmisă până la momentul întâlnirii.

3. Acum câteva luni, au fost propuse de către conducerea PMP, mai multe modificări la Statut, care nu au nimic de a face cu propunerile în ceea ce privește penalii și corupții. Domnule Tomac, ușa mea este în continuare deschisă oricărui dialog, nu a fost niciodată închisă, ba chiar mi-ați călcat pragul recent. De data aceasta am însă o condiție, dacă doriți să mai discutăm, vă invit să renunțați la tacticile de dezinformare și minciunile în ceea ce mă privește, în sens contrar, nu putem avea nicio discuție constructivă pentru PMP deoarece cuvântul dumneavoastră nu este de încredere.

4. Văd însă că vă preocupă, în mod activ, asumările mele, vă răspund scurt, am convocat perfect statutar Congresul PMP pentru data de 26 martie. În cadrul Congresului îmi doresc să consultăm partidul în privința tuturor aspectelor divergente din acest moment. Consider că aceasta este calea corectă și statutară de a acționa.

5. În ceea ce privește primul, așa-zis, Consiliu pe care l-ați organizat acum câteva săptămâni, eu aștept decizia instanței. În cadrul acelei întâlniri ați demis Secretariatul General și ați numit altul. Un Secretariat General care nu își asumă nici o decizie. În acest moment partidul este blocat tehnic. Haideți să nu ne mai ascundem după declarații populiste, ați blocat partidul și acum aruncați acuzații la adresa mea în speranța că veți acoperi haosul generat, iar între timp poate mai treceți nevăzute și niște modificări în Statutul PMP.

6. Mi-ați blocat toate, absolut toate, căile oficiale de comunicare cu partidul, modificând parole, eliminându-mă ca administrator cu drepturi de postare sau chiar eliminâdu-mă din grupuri, cu totul. Astfel încât paginile și grupurile oficiale ale PMP să posteze doar reacțiile și părerile dumneavoastră. De ce vă este teamă domnule Tomac, de ce vă este teamă să vorbesc cu partidul, eu spre diferență de dumneavoastră îmi doresc să comunic cu tot partidul nu doar cu liderii.

7. Iar în ceea ce privește faptul că partidul era la 5% când v-ați dat demisia de onoare, până și acest lucru este fals, având în vedere că nu suntem în Parlament, partidul nu era la 5%. Vă invit să revedeți propriile dumneavoastră declarații, în calitate de Președinte PMP demisionar, privind înfrângerea fără precedent pe care o suferise partidul și apoi să reflectați asupra dreptului dumneavoastră de a da lecții privind modul în care se conduce un partid", a transmis Cristian Diaconescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel