Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, susține că Daniel Constantin este iresponsabil și mincinos, o veritabilă vuvuzea a propagandei pontiste.
"În urma declarațiilor domnului Daniel Constantin, președintele PC și vicepremier în Guvernul Ponta, legate de importanța strategică a autostrăzii Sibiu-Pitești, îl acuz public pe acesta de ipocrizie și minciună. Nu pot să nu remarc falsa îngrijorare a lui, legată de acest tronson de autostradă, în condițiile în care membrii cabinetului din care este parte au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a pune piedici repetate realizării proiectului. Ipocrizia de care dă dovadă acum când plânge de grija angajaților de la Dacia-Renault este în contradicție cu toate acțiunile Guvernului care, în mod constant, a întârziat și a anulat realizarea documentației pentru construcția tronsonului de autostradă din Coridorul Pan-European IV.
Îi reamintesc domnului Constantin că atunci cand eu am atras atenția, încă din anul 2013, asupra importanței autostrăzii Sibiu — Pitești, folosind aceleași argumente pe care acum le spune președintele PC, am fost acuzat pe nedrept de domnul Victor Ponta de populism și minciună. Dacă ar avea vreun pic de decență și obiectivitate, Daniel Constantin ar trebui să își dea demisia din Guvern și să părăsească actuala majoritate parlamentară, aflându-se în acest caz pe poziții divergente cu premierul", a declarat Cristian Buican.
Președintele PNL Vâlcea a adăugat că "Daniel Constantin ne tratează pe toți cu dispreț și superioritate, crezând că avem memoria scurtă, lansând acuze fără acoperire și manifestând o falsă îngrijorare față de subiecte importante".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semnalul dat de BNR privind economia. Adrian Negrescu: Ce urmează pentru România
- Marea reorganizare din Ministerul Muncii: Sunt mai puțini cu... 7 angajați!
- Plăcintă de mere cu aluat turnat, ca-n Ardeal. Rețeta din moși strămoși
- Infracțiuni economico-financiare, cu prejudicii foarte mari, în care sunt angrenate persoane din funcții publice, din administrația locală, dar și afaceriști. Cms. Neagu Claudiu vine cu dezvăluiri
- Autostrada București - Alexandria. ”Astăzi e nenorocire, cozi kilometrice, mai ales în weekend”. Gâdea și Catana dau asigurări: Se va face. Vă spun două motive
- Hellvig: În urmă cu 25 de ani era un om normal și nimic nu îl recomanda pentru vreo funcție. Dacă ar fi să recomand un model de urmat, el e unul dintre numele care îmi vine în minte
- Tânărul cu barbă din această fotografie restaurată a avut, la un moment dat, toată România la picioare. L-a sfidat până și pe Regele Carol 1
- Județul care a devenit un șantier în ultimii 4 ani. Claudiu Catana: Se lucrează la drumuri, la poduri și la port / video
- Ai avut telefon fix în trecut? Ești bun de plată azi! Avocatul Bărbuceanu îți spune ce să faci în astfel de situații
- Solicitarea CPI de arestare a lui Netanyahu este șocantă, subliniază Chirieac. ”Este pentru prima dată când amestecă victimele cu agresorii”
- Cum sunt prinse firmele cu administrator fictiv, numit și „om de paie”. Comisar: Întotdeauna identificăm adevăratul șef, aceștia nu scapă
- Lupta dependenților, de două ori mai grea într-un cuplu în care ambii consumă. Psiholog: Partenerul poate fi un obstacol în calea recuperării
- România o ia pe urmele Greciei. Negrescu: Cheltuielile statului, cu 28% mai mari în 2024, în țara codașă la colectarea TVA