Vicepreședintele PDL, Cristian Boureanu, a pierdut alegerile din colegiul Huși, unde a candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților. USL a închis toate cele zece colegii de parlamentari din judeţul Vaslui, trei de senatori şi şapte de deputaţi, potrivit datelor centralizate prin sistemul SMS de către staff-ul de campanie al PSD
Uniunea Social Liberală a câştigat alegerile detaşat în judeţul Vaslui, în condiţiile în care a obţinut aproximativ două treimi din numărul total de voturi valabil exprimate, potrivit Mediafax.
Potrivit datelor centralizate prin sistemul SMS de către staff-ul de campanie al PSD Vaslui, USL a închis toate cele zece colegii de parlamentari, şapte de deputaţi şi trei de senatori. Astfel, judeţul Vaslui va fi reprezentat în Parlament de cinci deputaţi PSD, respectiv Victor Cristea, Adrian Solomon, Ana Birchall, Toader Dima, Irinel Stativă, şi doi deputaţi PNL, respectiv Dan Bordeianu şi Florin Ciurariu, precum şi de doi senatori PSD, Gabriela Creţu şi Doina Silistru, şi unul PNL, respectiv Nelu Tătaru.
În toate cele zece colegii, USL a obţinut, potrivit numărării a peste 75 la sută din totalul secţiilor de votare, 65 la sută din opţiunile electoratului. Practic, în niciunul dintre colegii USL nu a obţinut sub 55 la sută din numărul total de voturi.
Marii perdanţi ai alegerilor din judeţul Vaslui sunt vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu şi preşedintele organizaţiei judeţene Vaslui a PDL, Dan Marian, ambii aflaţi la finalul a două mandate de deputaţi.
"Chiar dacă suntem cu mult peste media pe ţară pe zona Huşi, cu 25-30 la sută din voturi, pe mine personal mă nemulţumeşte profund rezultatul obţinut", a declarat, luni dimineaţă, vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu
Cristian Boureanu, pe lângă pierderea alegerilor, s-a ales și cu un dosar penal pentru mită elecorală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați