Printre interdicţiile impuse lui Cristian Adomniţei se numără şi cea de exercitare a funcţiei.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în august 2013, Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ a redactat un caiet de sarcini pentru tipărirea unor materiale de promovare a judeţului Iaşi, contractul fiind adjudecat de Laser Co SRL.
Procurorii spun că, pentru ca acest contract să fie atribuit către SC Laser Co SRL, inculpata Popa Letiţia Popa a întocmit şi utilizat documente false pentru a crea aparenţa îndeplinirii criteriilor de admisibilitate şi conformitate a ofertei, depunând apoi înscrisurile la Consiliul Judeţean Iaşi.
„În acest mod , inculpata Popa Letiţia Elena i-a determinat, cu intenţie, pe membrii comisiei de evaluare a ofertelor să atribuie, fără vinovăţie şi fără a avea cunoştinţă de caracterul fals al înscrisurilor depuse, contractul firmei sale, în condiţiile în care oferta ar fi trebuit să fie respinsă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor minimale din caietul de sarcini. Astfel, s-a produs o vătămare a intereselor legale ale celuilalt ofertant şi s-a obţinut un folos necuvenit pentru societatea administrată de inculpata Popa Letiţia Elena", se arată în rechizitoriul citat de RTV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei