Data actualizării:
Data publicării:

Cristian Adomniței- Ce a decis instanța. Cine l-a înfundat

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

Șapte ore de audieri în dosarul președintelui Consiliului Județean Iași, PNL-istul Cristian Adomniței. Magistrații Curții de Apel Iași încă n-au luat o decizie. 

Între control judiciar și arest la domiciliu vor decide judecătorii ca măsură preventivă pentru Cristian Adomniței, joi, la prânz.

El este acuzat de procurorii DNA de favorizarea făptuitorului și fals intelectual într-un dosar privind nereguli referitoare la un parteneriat cu o firmă privată care a avut ca obiect promovarea județului. În același dosar mai sunt anchetate alte trei persoane, printre care și Letiția Popa, administrator al firmei Laser Co, care a încheiat cu CJ Iași parteneriatul. 

Letiția Popa ar fi recunoscut, în fața instanței, unele ilegalități cum ar fi recepţionarea fictivă a albu­melor de prezentare pe care trebuia să le realizeze în cadrul contractului încheiat cu CJ Iași. Ea a mai spus că CJ nu i-a restituit ni­ciun album pentru actualizare, aşa cum se preciza în actele întocmite de către angajaţii instituţiei. Tot Letiția Popa a declarat în faţa instanţei că, de fapt, albumele de pre­zentare care figurau ca predate din decembrie 2013 au fost trimise, până la urmă, la SC Accent Print din Suceava pentru a fi rea­lizate, şi nu actualizate. Letiția Popa ar fi, potrivit ziaruldeiasi.ro, chiar fina primarului Iașului, Gheorghe Nichita. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel