În cadrul emisiunii ”De Ce Citim”, difuzată sâmbătă, 12 februarie, la DCNews și DCNewsTV, criticul literar Daniel Cristea-Enache a subliniat că, în ceea ce-l privește pe Nicolae Ceaușescu, ”noi privim lucrurile uitându-ne în urmă”, deși ”niciunul dintre noi nu l-a apucat pe acel Ceaușescu de la început, noi îi privim pe Ceaușescu prin experiența noastră cu el.”
Criticul literal își amintește de monstruoasa imagine avută asupra lui Nicolae Ceaușescu la finalul anilor `80, la Revoluție, imagine pe care, la început, ”tânărul Ceaușescu” nu ar fi avut-o.
”Eu aveam 15 ani la Revoluție și Ceaușescu, atunci, era o figură absolut monstruoasă. Și el, și Elena Ceaușescu și toți cei din acel cerc al Puterii. Totul era în legătură cu ei, confiscaseră totul. Erau, pentru mine, atunci, două figuri absolut monstruoase.” a spus criticul literal. Conform acestuia, după ce s-a documentat, a descoperit că ”Ceaușescu, la început, era cu totul altfel sau diferit de Ceaușescu pe care-l știam eu, de la sfârșitul anilor `80. Era un Ceaușescu reformist, liberal, care se împotrivea sovieticilor, a deschis România către relațiile internaționale, către SUA, către Occident, veneau la noi, în vizită, de Gaulle, președinții americani. Acela era încă tânărul Ceaușescu. Ce vedeam eu, în anii `80, cu vizitele lui de lucru, pe la diferiți dictatori din lume, era altă fază a lui Nicolae Ceaușescu.”
”Dej, vinovat! Toată elita interbelică este aruncată în închisoare și unii mor acolo”
El punctează că ”la fel s-a întâmplat și cu Dej”, despre care subliniază: ”El rămâne, în istoria noastră, ca un mare vinovat - Gheorghe Gheorghiu - Dej - pentru ce a făcut, nu numai la începutul instalării comunismului la noi, când închisorile se umplu de membri ai partidelor politice, ofițeri, intelectuali, toată elita interbelică este aruncată în închisoare și unii mor acolo. Am mai spus cum am fost la Sighet și am văzut celula în care a murit Iuliu Maniu, cel care făcuse Marea Unire, din 1918. A murit în acea celulă și Gheorghe Gheorghiu-Dej este responsabil pentru asta” a afirmat Daniel Cristea-Enache în emisiunea de astăzi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"