Data publicării:

Crin Antonescu, reacție după demisia lui Andrei Marga

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
antonescu-dcnews
antonescu-dcnews

Președintele PNL, Crin Antonescu, nu-i reproșează nimic profesorului Andrei Marga, susținut de liberali în septembrie 2012 în vederea obținerii funcției de președinte al ICR. Copreședintele USL punctează că îl apreciază pe universitarul Marga, dar, din păcate, Institutul Cultura Român a devenit o zonă partizană.

”Pe de o parte îl apreciez, l-am apreciat întotdeauna pe dl. Marga ca personalitate academică, universitară, intelectuală, pe de altă parte ICR este o instituţie foarte importantă. ICR a fost şi este încă, din păcate, o temă sau o zonă care s-a transformat în ceva foarte, foarte politic, foarte partizan. Nu ar trebui să fie aşa. ICR ar trebui să fie o instituţie care pledează pentru cultura română, pentru imaginea României peste tot. Nu ştiu exact detaliile, care sunt mulţumirile şi nemulţumirile, nu ştiu în ce măsură se putea face mai mult”, a spus liderul liberal.

Înlocuitorul lui Marga ”sperăm că va fi o alegere mai de durată și mai fericită”, a adăugat Antonescu.

”Aici este o discuţie care este deschisă. Eu nu am şi, din câte ştiu, nu are nici premierul, nu am gândit niciodată propunerea sau susţinerea unei persoane în termeni de algoritm politic. Andrei Marga a fost susţinut acolo şi de către premier la momentul numirii şi de către noi toţi în baza suprafeţei sale academice şi intelectuale, nu în calitatea de liberal sau altceva”, a mai spus șeful Senatului.

Antonescu le-a atras atenția pedeliștilor că fac declarații politicianiste când spun că ICR a fost distrus. Liberalul a precizat că acest lucru nu s-a întâmplat, amintind că în mandatul trecut ICR a fost folosit pentru a se construi ”o rețea de propagandă partizană”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel