Crin Antonescu discută cu Dan Voiculescu la sediul USL
Crin Antonescu, liderul PNL, și Dan Voiculescu, președintele fondator al Partidului Conservator, au sosit, miercuri, la sediul USL.
Cele două partide au rupt, luna trecută, alianța pe care o aveau. Întâlnirea Antonescu-Voiculescu are loc în contextul scandalului între PSD şi PNL. Există posibilitatea ca Dan Voiculescu să încerce să medieze conflictul în cauză.
Liderul PC, Daniel Constantin, a zis miercuri că este sceptic în ceea ce priveşte şansele Uniunii Social Liberale. Daniel Constantin crede că ruperea USL ar constitui o dezamăgire foarte mare pentru cei ce au votat alianţa.
„Vedem astfel de tensiuni care au apărut și sunt regretabile. Nu știu dacă mai putem să ținem echilibrul. Noi întotdeauna, Partidul Conservator, am încercat de fiecare dată să intervenim, să ținem echilibrul, nu știu dacă se mai poate în faza în care s-a ajuns în momentul acesta”, a declarat Daniel Constantin, scrie Digi 24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News