Data publicării:

Crin Antonescu: Am decis să promulg Legea referendumului

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
antonescu
antonescu

Președintele interimar Crin Antonescu a anunțat, luni seară, în cadrul unei declarații de presă, la finalul unei întâlniri cu premierul Victor Ponta și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, Petru Filip şi Valeriu Zgonea, că a decis să promulge Legea referendumului, aşa cum a decis Parlamentul şi Curtea Constituţională.

”Am adus la cunoştină primului-ministru şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului că am decis să promulg legea de modificare a Legii Referendumului aşa cum a trecut ea prin Parlament şi Curtea Constituţională. Am rezerve că această formulă a prezenţei la vot încalcă tocmai prevederile Comisiei de la Veneţia”, a declarat președintele interimar Crin Antonescu.

Astfel, referendumul va fi validat prin prezentarea la urne a 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot.

Ulterior, Antonescu a catalogat drept ”crimă împotriva României” acuzațiile din presa internațională, amintind că statul român s-a achitat de toate obligațiile sale la nivel european și condamnând, totodată, vechea putere de acțiuni actuale ”împotriva interesului naţional”.

”Ceea ce în aceste zile s-a făcut în prea internaţională este un lucru pe care nu îl pot califica decât crimă împotriva acestei ţări care şi-a câştigat dreptul de a fi partener egal în toate structurile europene şi euro-atlantice. România s-a achitat de toate obligaţiile sale la nivel european. România a dat mai mult decât a primit şi e mare păcat că oameni care au condus acestă ţară lucrează azi împotriva interesului naţional”, a mai afirmat Crin Antonescu, luni seară, precizând că nici el, nici prim-ministrul nu dictează Parlamentului.

”Nici eu nici primul ministru nu dictăm Parlamentului. Nu încălcăm Constitiuţia României pentru niciun motiv”, a declarat președintele interimar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel