Data publicării:

Criminalul fetiței incendiate din Arad are de plătit daune de 1.500.000 de euro

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad - Ministerul Public, colaj DC News
Foto: Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad - Ministerul Public, colaj DC News

Criminalul care și-a ucis și incendiat fiica vitregă are de achitat daune de 1.500.000 euro. 

Tatăl vitreg al fetiței ucise și incendiate în Arad are de plătit daune de 1.500.000 euro. Instanța a dispus pe numele acestuia 18 ani de închisoare, spune avocatul Adrian Cuculis, citat de Mediafax. 

Criminalul fetiței din Arad, pe care a incendiat-o lângă un cimitir după ce o omorâse în apartament, în timp ce mama ei era internată în maternitate, are de plătit daune de 1.500.000 euro.

Fetița a fost înmormântată în Arad, fără decizia tatălui

„18 ani de închisoare a dispus instanța pentru faptele comise. Decizia este pe fond și ne așteptăm să NU mai fie contestată. Tatăl (pe care l-am reprezentat) își caută acum dreptatea cu privire la locul unde a fost îngropată fetiță lui, fiindcă inițial nu-și dăduse acordul că fata să fie înmormântată în Arad”, declară avocatul.

La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, trupul unei fetițe incendiate a fost găsit la marginea cartierului Bujac din Arad, în apropierea unui cimitir. Tatăl vitreg al fetei ucise a fost reţinut și și-a recunoscut fapta.

Cercetările au scos la iveală faptul că bărbatul a omorât-o pe fetița iubitei sale lovind-o, după care i-a incendiat trupul neînsuflețit și l-a abandonat.

Cum a fost găsit cadavrul 

"O persoană care plimba câinele a constatat că îi adusese cățelul practic laba piciorului. Persoana a crezut inițial că e vorba de o păpușă, apoi a plecat acasă, s-a gândit `dacă era un picior de om`, ceea ce s-a dovedit că așa era, aparținea unei persoane, și a anunțat poliția, care a constatat existența cadavrului", a declarat la scurt timp după descoperire, pentru Mediafax, Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Când a revenit la fața locului, bărbatul, care-și plimba anterior câinele, a descoperit o scenă înfiorătoare: haine incendiate, împrăștiate pe câmp și un cadavru de mici dimensiuni, incendiat și fără membrele inferioare.

Și-a recunoscut fapta la reconstituirea crimei

La încheierea reconstituirii crimei, în noiembrie 2021, bărbatul a spus: „Regret! Mi-aș da viața să o aduc înapoi! Am iubit-o atât de mult pe Antonia!”. De asemenea, el a susținut că „eram influențat de droguri. N-a fost cu intenție… Regret ce am făcut!”, potrivit unui articol de la acel moment. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel