Criminal nazist, de 97 de ani, găsit în Budapesta
Cel mai căutat criminal nazist din lume a fost găsit în Budapesta. Csizsik-Csatary, în vârstă de 97 de ani, este acuzat de complicitate la uciderea a 15.700 de evrei în timpul celui de-al doilea Război Mondial.
[caption id="attachment_206818" align="alignleft" width="218"] Foto: The Sun[/caption]Bărbatul, fost comandant al poliţiei din Kassa, Ungaria (actuala Kosice, Slovacia), a fost găsit, duminică, de către 2 jurnalişti de la ziarul The Sun din Marea Britanie. El este acuzat că a tratat evreii cu bestialitate, bătând femeile şi forţându-le să sape gropi în pământul îngheţat cu manile goale. În timpul ocupaţiei naziste din Cehoslovacia, el a trimis 15.700 de evrei în lagărul dinAuschwitz, Polonia.
Ladislau Csizsik-Csatary a fost condamnat la moarte în absenţă, în anul 1948, în Cehoslovacia, pentru crimele săvârşite în Ungaria şi Slovacia. După război, el a fugit în Canada, creându-şi o nouă identitate. El a fost descoperit în 1997, dar a scăpat din nou de justiţie, fiind găsit 15 ani mai târziu în Budapesta, Ungaria.
“Câteva mii de familii de evrei au fost rănite din cauza acestui om şi ar fi o ruşine, pentru întregul popor maghiar, dacă Csatary ar scăpa nepedepsit” a declarat Peter Feldmajer, preşedintele comunităţii evreilor din Ungaria, conform The Sun.
Aparent, procuratura din Budapesta a ştiut de existenţa lui Csatary din septembrie 2011, procurorii fiind anunţaţi de Centrul Simon Wiesenthal. Procurorul general din Budapesta, Jeno Varga, nu a putut confirma informaţiile, afirmând că există cercetări în desfăşurare.
“Trecerea timpului nu diminuează vinovăţia criminalilor de război şi bătrâneţea nu ar trebui să protejeze oamenii care au comis acte de ucidere în masă. Dacă Csizsik-Csatary este sănătos, nu văd motive să-i ignorăm trecutul întunecat doar pentru că s-a născut în 1915” a declarat Dr. Efraim Zuroff, directorul Centrului Simon Wiesenthal din Israel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News