Data publicării:
Crimă Vama Veche. Patru suspecți reținuți de poliție
Oamenii legi au reținut, sâmbătă, patru tineri, dintre care unul este bănuit că ar fi agresorul bărbatului găsit mort lângă plaja din Vama Veche.
UPDATE: Suspectul principal a fost reținut. Este vorba despre Răzvan Andrei Zaharia, un adolescent în vârstă de 17 ani, din Constanța, acesta fiind pus sub acuzare după audierile care au durat aproape toată noaptea.
El era deja cercetat sub control judiciar, încă de anul trecut, pentru trafic de droguri.
"Din investigațiile și cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, a reieșit faptul că persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de omor este un tânăr, de 17 ani, față de care Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a emis ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în CRAP al IPJ Constanța. La data de 6 mai a.c., persoana în cauză urmează sa fie prezentată Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă", se arată într-o informare a Poliției.
Știrea inițială:
La Poliția din Mangalia, oamenii legii au la audieri patru tineri (2 băieţi şi 2 fete), unul dintre băieți, în vârstă de 17 ani fiind persoana bănuită de agresiunea care a avut loc în Vama Veche, potrivit replicaonline.ro.
Reamintim că un cadavru a fost găsit în zona Amfora lângă plaja din Vama Veche, în spatele clubului Molotov. Martori din zonă au precizat că bărbatul găsit mort ar fi fost bătut de mai mulţi tineri. Victima, născută în Tecuci, avea domiciliul în Siliștea, judeţul Buzău.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News