Data publicării:
Crimă pasională în Bihor. Două femei, aparent într-o relație amoroasă, au angajat un asasin "de ocazie" pentru a-l lichida pe bărbatul care le strica socotelile
Scenariu ca-n filme! Două femei implicate într-o relație romantică au recrutat un asasin plătit pentru a elimina soțul care le stătea în cale.
Tribunalul Bihor le-a condamnat pe Annamaria Ruba și Tunde Katalin Venkli, alături de complicele lor, Ioan Nagy, la pedepse grele cu închisoarea, după ce toți trei au fost găsiți vinovați de uciderea cu sânge rece a unui bărbat în 2021, scrie Bihoreanul. Victima, Istvan Venkli era soțul lui Katalin și vărul primar al Annamariei. Cele două femei, aflate într-o relație amoroasă, au considerat că singura soluție pentru a scăpa de soțul Katalinei era să-l elimine, la propriu. Katalin și Istvan aveau împreună doi copii.
Asasinul plătit, condamnat la 25 de ani de închisoare
Procurorii au descris-o pe Annamaria Ruba drept una dintre inițiatoarele planului, condamnând-o la 23 de ani de închisoare pentru omor calificat. În plus, instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la aceasta pentru a fi introduse în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, portal destinat infractorilor periculoși.
Prin urmare, Tunde Katalin Venkli a fost condamnată la 18 ani de închisoare pentru complicitate la violență în familie sub forma omorului calificat. Ioan Nagy, asasinul angajat de cele două femei pentru a-l ucide pe Istvan, a primit o pedeapsă de 25 de ani. Sentința nu este definitivă și a fost deja contestată prin apel. Judecătorii au concluzionat că inculpații au ales să ia viața victimei „printr-o violență extremă”, atrăgându-l într-o zonă izolată, noaptea, unde l-au atacat cu un cuțit și un topor. Brutalitatea crimei a șocat chiar și procurorii, care au declarat în instanță că este greu de conceput cum astfel de fapte pot avea loc în realitate.
Femeile căutau otrăvuri pe Google
Crima pasională din Bihor pare desprinsă dintr-un scenariu perfect pentru o producție de cinema. Relația dintre Katalin și Istvan a fost marcată de numeroase suișuri și coborâșuri, cei doi hotărând să divorțeze în urmă cu câțiva ani. În 2017, au decis să se recăsătorească, dar doar pentru binele copiilor, pentru ca aceștia să nu simtă absența unuia dintre părinți. În realitate, mariajul era unul pur formal, cei doi fiind de acord să își vadă fiecare de relațiile lor cu alte persoane.
Situația s-a schimbat radical în 2021, când Istvan a început să-i ceară insistent soției să reia relația de cuplu în adevăratul sens al cuvântului. Însă, Katalin nu mai simțea nimic pentru el, găsindu-și fericirea în brațele verișoarei acestuia, Annamaria. Extrem de geloasă, aceasta din urmă nu putea accepta ideea că partenera ei ar putea reveni în patul conjugal. Amenințând-o că o va părăsi, Annamaria a forțat-o pe Katalin să aleagă între ea și soțul ei. În cele din urmă, cele două au decis că singura cale de a scăpa de Istvan era să-l ucidă. Singura problemă era că nu știau cum să pună planul în aplicare.
În prima etapă, cele două amante ucigașe au început să caute pe Google informații despre substanțe otrăvitoare care nu pot fi detectate în urma unei autopsii. Nemulțumite de rezultatele obținute, au decis că ar fi mai bine să angajeze un asasin profesionist. Așa a intrat în scenă Ioan Nagy, un interlop din Valea lui Mihai, care a cerut 8.000 de euro pentru a pune planul în aplicare. Pe 21 decembrie 2021, Annamaria l-a contactat pe Istvan, pretinzând că a rămas fără combustibil la marginea unei păduri. Când Istvan a ajuns la locul indicat, Nagy l-a lovit cu un topor în cap, iar Ruba l-a atacat cu un cuțit. După ce l-au ucis, au ascuns cadavrul într-un câmp.
În fața instanței, soția infidelă a declarat că nu se consideră vinovată și că nu a discutat niciodată cu asasinul. Ea a dat vina pe gelozia Annamariei, susținând că aceasta a fost cea care a conceput planul de a-l ucide pe soțul ei. În schimb, Ruba a declarat că regretă fapta și că. în realitate, ar fi fost manipulată de amanta ei. ”Din păcate, în acea perioadă am fost foarte influențată. Ea știa cum mă poate manipula și astfel, am recurs la săvârșirea acestei fapte. Îmi pare rău, dacă aș putea să întorc timpul, niciodată nu aș mai vorbi cu această femeie. Nu am avut niciodată probleme cu poliția”, a declarat Annamaria Ruba în instanță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News