Crimă Onești. Fratele unei victime RUPE tăcerea despre intervenția Poliției: M-au luat cu minciuni. Ușor, fără grabă, își puneau câte o cagulă, câte o cască
Autor: Giorgiana Croitoru | Publicat pe: 03 Martie, 12:03
Foto: Youtube
Fratele unuia dintre electricienii uciși în apartamentul din Onești a povestit cum a decurs intervenția Poliției.

Paul Iștoan susține că imediat ce a aflat că fratele său este sechestrat a mers la fața locului, acolo unde erau deja mai mulți polițiști care l-au asigurat că situația este sub control și că atacatorul nu avea antecedente, lucru care s-a dovedit ulterior a fi fals.

"Mi s-a părut că de la început m-au luat cu minciuni", a spus fratele victimei, precizând și că negociatorul le-a spus colegilor săi că "nu e nicio problemă", iar atacatorul va ceda în scurt timp.

"Ușor, fără grabă, își puneau câte o cagulă, câte o cască". Ce i-a spus negociatorul

"Am aflat în jur de ora 14.30 că sunt sechestrați. Am plecat acolo, știam cam în ce zonă e. Am văzut un echipaj de Poliție, m-am dus să vorbesc cu cineva, am reușit să găsesc un grup de polițiști care făceau un plan sau ceva. Am intrat în vorbă cu ei, m-am prezentat. Unul dintre polițiști a venit spre mine și mi-a zis că e șeful Poliției și că totul e în regulă, situația e sub control, omul nu are antecedente, mi s-a părut că de la început m-au luat cu minciuni. Acum a ieșit la iveală că omul avea antecedente și absolut toată Poliția știa despre el, e un om cu probleme.

Mi-au zis să stau liniștit că se ocupă ei, negociază. Nu m-au lăsat să merg spre intersecție să văd și eu balconul și ce se întâmplă. Au motivat că nu aș avea ce să caut acolo ca să nu mă vadă fratele meu și să facă vreo criză. M-am dat deoparte, m-am dus la câteva scări mai încolo. Am stat pe o bancă și, la un moment dat, a venit și mașina de intervenție cu băieții cu cagule. Băieții au coborât ușor din mașină, "noroc! noroc!", chestii din astea cum se mai cunoșteau între ei. Ușor, fără grabă, își puneau câte o cagulă, câte o cască. Negociatorul mai venea din când în când să mai vorbească cu ei, le zicea "stați liniștiți că omul cedează, e calm, nu e nicio problemă", cu toate că omul le-a zis că în două ore îi omoară pe amândoi", a povestit fratele unuia dintre electricienii uciși, pentru B1 TV.

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro