Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Scobinţi, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât soţia în vârstă de 33 de ani şi şi-a obligat băiatul de 15 ani să o îngroape în apropiere de casă.
Surse din rândul anchetatorilor susţin că au descoperit cadavrul pe 1 ianuarie 2018, după ce fiul celor doi soţi, un băiat de 15 ani, a mărturisit unui prieten în noaptea de Revelion că a fost obligat şi ameninţat de tată să îşi îngroape mama, după ce acesta a ucis-o în a doua zi de Crăciun. Ulterior, prietenul a sesizat cazul Poliţiei, care a demarat o anchetă.
Potrivit aceloraşi surse, principalul suspect este Ion Manole, de 47 de ani, care de 17 ani trăia în concubinaj cu Petronela Viciriuc, de 33 de ani. Cei doi aveau patru copii, cel mai mare fiind un băiat în vârstă de 15 ani.
[citeste si]
În a doua zi de Crăciun cei doi soţi s-au certat, bărbatul fiind sub influenţa alcoolului. În timpul disputei, femeia a fost îmbrâncită şi lovită până nu s-a mai mişcat. Bărbatul a săpat o groapă în apropiere de casă, după care şi-a obligat cel mai mare dintre copii să-l ajute să o îngroape.
Surse din rândul anchetatorilor afirmă că în cauză a fost deschis un dosar penal pentru omor, procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dispunând reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, băiatul fiind dus la expertiză neuropsihiatrică. Ceilalţi trei copii au fost preluaţi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare