Femeia a absolvit Facultatea de Istorie, Specializarea Istorie-Limba Engleză și Masterul de Managementul Afacerilor Mici și Mijlocii din cadrul Școlii Elitec, FEEA, din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.
Timp de cinci ani, Anda Maleon a activat în domeniul auto și cel financiar, după care a ales calea antreprenoriatului în mai multe domenii. A fost acreditată ca manager de proiect, expert achiziții publice, formator și a avut numeroase colaborări cu mediul privat (Camera de Comerț și Industrie Iași, Asociația Oamenilor de Afaceri Iași, JCI Iași etc.). A participat la scrierea și implementarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă. A deținut două companii (o firmă ce oferea consultanță pentru scrierea și implementarea de proiecte cu finanțare nerambursabilă și o editură). A fost președinte al unui ONG ce susținea dezvoltarea culturală și socială a Regiunii de Nord-Est, scrie events.finantare.
[citeste si]
Directorul Bibliotecii Central Universitare (BCU) Iaşi, Bogdan Maleon, în vârstă de 42 de ani, şi soţia sa, Anda, în vârstă de 38 de ani, au fost găsiţi morţi, în casă, luni seara. Potrivit unor surse judiciare, femeia prezintă semne de violenţă pe corp, motiv pentru care anchetatorii cred că este vorba de o crimă urmată de sinucidere. Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de pe strada Alistair, de o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol