Alexandra putea scăpa dacă nu o țineau 22 de minute la telefon. Dincă plecase să-i ia cremă pentru răni
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Raportul MAI către premierul Viorica Dăncilă, care descrie intervenția polițiștilor pentru salvarea Alexandrei, dezvăluie că Alexandra a vorbit la telefon cu mai mulți agenți de poliție de la 11:05, iar ultimul apel a fost la 11:29. 

În cadrul ultimului apel, Alexandra i-a spus agentului că agresorul, care a răpit-o, bătut-o și violat-o, este plecat la Farmacie, pentru a-i lua un medicament pentru rănile pe care i le-a provocat la mâini. 

Dacă se adeverește că Gheorghe Dincă a fost la Farmacie pentru a lua o cremă care tratează răni, atunci dovada incompetenței sistemului 112 este chiar moartea Alexandrei. 

În cazul în care agresorul voia să-i trateze rănile Alexandrei, el nu voia s-o ucidă. Cel puțin nu atunci și ar fi fost timp ca poliția să o localizeze și să intervină. Gheorghe Dincă ar fi recunoscut că a ucis-o când a revenit la locuința sa și a găsit-o vorbind la telefon. 

În mod normal, ar fi trebuit ca cei de la 112 să-i spună să șteargă evidența apelurilor la 112 și să aștepte localizarea și intervenția sa, să apeleze la Direcția de Operațiuni Speciale. 

Felul în care s-a comunicat cu victima e dovada incompetenței, care a pornit de la nepăsarea cu care a fost tratată inițial victima, când nu s-a cerut localizarea apelului. 

Pe de altă parte, nu excludem varianta ca Gheorghe Dincă să o fi mințit pe Alexandra că-i ia o cremă pentru răni și să fi plănuit uciderea sa. Însă, dacă se verifică faptul că a fost la farmacie să-i ia o cremă care s-o trateze, este dovada clară că nu voia să o ucidă atunci și polițiștii, în loc s-o întrebe dacă nu poate pleca singură din acea casă, ar fi trebuit să grăbească localizarea sa și să o îndrume să șteargă apelurile către 112 și să aștepte. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel