Data publicării:

Creștere pensii și salarii. Dăncilă: Sunt ferm împotriva unei asemenea perspective

Autor: Ema Apostu | Categorie: Politica
WhatsApp

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit despre creșterea veniturilor românilor.

"Prin măsurile pe care le-am luat, prin implicare, curaj şi determinare veniturile tuturor românilor au crescut. Cadrele medicale, angajaţii din învăţământ, cei din construcţii, dar şi din alte sectoare au în prezent venituri mult mai consistente decât în anul 2016. Am majorat substanţial şi veniturile pensionarilor. Prin creşterea în mai multe etape a punctului de pensie, seniorii României au în prezent pensii care au crescut în medie cu 55% faţă de decembrie 2016. Dacă la finalul anului 2016 pensia medie era de 885 lei, în prezent a ajuns la 1.368 lei.

Îmi doresc să continuăm pe acest drum, pentru că românii au dreptul la o viaţă mai bună care poate fi asigurată doar prin implicarea tuturor decidenţilor. De aceea, am propus la finalul săptămânii trecute Pactul pentru bunăstarea românilor. Nu am cerut mult, am cerut doar o garanţie scrisă că românii nu vor mai trece niciodată prin experienţa tăierii veniturilor. De asemenea, am cerut o minimă garanţie că mediul de afaceri autohton nu va fi sufocat de taxe şi va fi sprijinit în continuare să se dezvolte. Din păcate, liderii opoziţiei, în frunte cu preşedintele Iohannis, fie au ales să ignore acest document, fie au condiţionat semnarea sa de obţinerea unor avantaje electorale", a spus Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern.

"Sunt ferm împotriva unei asemenea perspective"

Ea a adăugat că aceşti politicieni au arătat că nu îi interesează soarta oamenilor şi că "nu sunt capabili să facă un gest de normalitate pentru români, dacă nu au ceva de câştigat din acest lucru".

"Sau, mai grav, ne-au arătat că, în lipsa unui program de guvernare, singurul lor plan este cel al austerităţii, al taxării şi al tăierilor. Sunt ferm împotriva unei asemenea perspective şi le mulţumesc, încă o dată, celor care au înţeles că bunăstarea românilor nu se negociază şi s-au alăturat acestui angajament în interesul cetăţenilor. Îi chem încă o dată pe toţi cei care au puterea de a-şi asuma să mi se alăture în acest obiectiv care trebuie să fie obligatoriu pentru oricine vine să ceară votul cetăţenilor", a menţionat Dăncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel