Credite luate cu acte depuse pentru angajare
Procurorii DIICOT au reușit destructurarea unei grupări care a reușit să obțină credite cu documentele altor persoane.
La data de 05.03.2019 procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Ploiești au efectuat 12 percheziții domiciliare pe raza județului Argeș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din 17 suspecţi, specializat în săvârşirea infracţiunilor de fals informatic şi fraudă informatică.
În fapt, s-a reținut că, în perioada 2016-2019, membrii grupului au postat, pe site-uri web specializate, anunțuri privind recrutarea de forță de muncă, solicitând persoanelor interesate date personale și copii ale actelor de identitate. Ulterior, utilizând datele de identitate astfel obținute, precum și acte falsificate privind calitatea de angajat, suspecţii au formulat cereri în numele persoanelor privind acordarea de credite on-line, de la instituții financiar nebancare de pe teritoriul țării.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, până în prezent, membrii rețelei infracționale au formulat un număr de 36 solicitări de creditare utilizând datele de identificare personale ori aparținând altor persoane, fotocopiile actelor de identitate ale acestora, precum și adeverințe de salariat şi extrase de cont falsificate, date și documente pe care le-au introdus în aplicațiile (sistemele informatice) ale instituţiilor financiare nebancare.
La percheziții au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 9 sisteme informatice, 35 de telefoane mobile, 9 carduri de memorie, 14 carduri bancare, 22 de cartele telefonice, 2.150 de euro și diferite înscrisuri. La DIICOT - Ploieşti vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 14 persoane.
Vezi și: Olandezi prinși cu o cantitate impresionantă de droguri
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News