Creatorul unui cunoscut antivirus, arestat pentru evaziune fiscală
John McAfee, creatorul cunoscutului antivirus McAfee a fost arestat în Spania pentru evaziune fiscală. El urmează să fie extrădat în SUA și ar putea face 30 de ani de închisoare.
John McAfee, creatorul software-ului antivirus care îi poartă numele, a fost arestat în Spania şi urmează să fie extrădat în Statele Unite, unde a fost acuzat de evaziune fiscală, potrivit BBC News. McAfee nu a depus nicio declaraţie fiscală din 2014 până în 2018, pentru venituri de peste 23 de milioane de dolari. Dacă va fi condamnat, ar putea face 30 de ani de închisoare, scrie Mediafax.
Procurorii spun că acesta nu a depus declaraţii fiscale timp de patru ani, în ciuda faptului că a câştigat milioane de dolari din activitatea de consultanţă, din discursuri ţinute la evenimente, din criptomonede şi din vânzarea drepturilor pentru un documentar despre viaţa lui.
Niciuna dintre acuzaţii nu are legătură cu firma de software care îi poartă numele
El este de asemenea acuzat de nedeclararea unor bunuri, printre care un iaht şi un imobil, trecute pe numele altora.
Agenţia SUA pentru valori mobiliare şi operaţiuni bursiere (SEC) vrea să-i interzică permanent accesul la funcţii de conducere în cadrul oricărei companii listate la bursă. În plus, garda de corp a lui McAfee, Jimmy Watson, a fost acuzată, printre altele, de complicitate la vânzarea de monede digitale.
McAfee este o figură controversată în sectorul tehnologiei
El a devenit cunoscut în 1980, când a fondat o companie care a lansat primul software de antivirus comercial - McAfee VirusScan, punând bazele unei industrii de miliarde de dolari. Deşi afacerea iniţială a fost vândută companiei Intel, McAfee dezvoltă în continuare produse proprii de securitate cibernetică.
În trecut McAfee şi-a exprimat dispreţul faţă de plata impozitelor. În 2019 a explicat pe Twitter că nu a depus declaraţii fiscale de opt ani pentru că „impozitarea este ilegală”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News