Data actualizării:
Data publicării:

Creștere economică. Mugur Isărescu: Și mortul e microstabil, mi se spunea

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

 O creştere economică nerealizată în condiţii de echilibre mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă şi constaţi că se adâncesc decalajele, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. 

"Este mare confuzie ce înseamnă această macrostabilitate. Am ieşit dintr-o poveste mai veche. Când eram eu mai tânăr, prin anii '90, mi se zicea: 'Ce macrostabilitate, băi, Mugure, lasă-ne! Şi mortul e macrostabil'. Se sărea calul departe. Cine e mai stabil decât unul rece şi pe masă? Acum, eu cred că s-a progresat, s-a înţeles că e foarte importantă macrostabilitatea. Încep discuţiile, ce e aia macrostabilitate? Noi am căutat o formulă, poate dumneavoastră (analiştii - n. r.) găsiţi una mai bună", a spus Isărescu, la Conferinţa anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România. 

Potrivit acestuia, de macrostabilitate trebuie să avem grijă "ca de lumina ochilor". 

"Orice creştere economică, dacă nu se face în condiţii de echilibre, mai devreme sau mai târziu va fi întreruptă şi tendinţa pe termen lung nu este de apropiere a nivelurilor de creştere, de reducere a decalajelor, ci, dimpotrivă, pe termen lung constaţi că se adâncesc decalajele. Noi am spus că de macrostabilitate, de echilibru în general, trebuie să avem grijă ca de lumina ochilor. Poate că am exagerat, poate... dar găsiţi o formulare mai bună, că nu e de joacă", a precizat guvernatorul BNR, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel