Data publicării:

Cozmin Guşă anunţă surprize pentru România la Jocurile Paralimpice. "S-ar putea să strălucească cu aur"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Cozmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo, a anunţat că România ar putea ţine prima pagină a ziarelor la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.

Alegeri prezidentiale 2024

Asta pentru că Eduard Novak, ministrul Sportului, ar putea concura la proba de ciclism, unde are de apărat o medalie de aur cucerită la Rio de Janeiro, în 2016. 

"Să vă spun o treabă simpatică, cu care s-ar putea să ţinem prima pagină a ziarelor din Japonia şi din lume. Există şansa să luăm medalie cu ministrul Sportului, Eduard Novak. El este campionul paralimpic en-titre de la Rio. Momentan văd că ţine discretă participarea sa, sper să nu se fi răzgândit, dar cred că va merge la Jocurile Paralimpice, care încep a doua zi după Jocurile Olimpice. Va concura la ciclism şi acolo chiar avem şanse de medalie cu Eduard Novak. Prin el, s-ar putea ca România să strălucească chiar cu aur", a declarat Cozmin Guşă la DC NEWS TV. 

Youtube video image

Eduárd Novák s-a născut la Miercurea Ciuc, este ciclist paralimpic, campion mondial și european.

Cariera sportivă și-a început-o ca patinator de viteză, sport în care a câștigat mai multe competiții internaționale.

În 1996, sportivul a suferit un accident rutier în urma căruia s-a reorientat spre ciclism.

A participat pentru România la patru Jocuri Paralimpice la Atena, Beijing, Londra și Rio de Janeiro.

Din 2013, este președintele Federației Române de Ciclism.

Gestul interzis la Olimpiadă 

Cczmin Guşă, preşedintele Federaţiei Române de Judo a explicat de ce Comitetul Internaţional Olimpic a interzis la Jocurile Olimpice un gest specific mişcării Black Lives Matter.

"Va continua 'războiul' de pe stadioanele de fotbal şi la Olimpiadă? Vor îngenunchia sportivii, vor aduce mesaje politice la Jocurile Olimpice?", a întrebat Val Vâlcu, în emisiunea Deferiţi Mass-Media. 

"A fost interzisă treaba asta cu îngenuncheatul. A fost un meci de fotbal feminin joi noaptea şi echipele au îngenuncheat, dar din dispoziţia Comitetului Olimpic Internaţional aceste imagini au fost şterse, nu se vor distribui. Nu se mai merge pe ideea de protest, ci pe ideea de comuniune, de a fi împreună, de a discuta despre competiţie şi pace. Se consideră că acel gest este unul provocator şi nu are loc la Olimpiadă, de asta s-a luat această decizie", a declarat Cozmin Guşă la DC NEWS TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel