Cozi de kilometri la Nădlac și Borș. Patru ore de așteptare pentru intrarea în țară
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Sunt cozi de câțiva kilometri la intrarea în țară, pe la punctele de frontieră Nădlac și Borș. 

Digi24 a anunțat că sunt cozi la intrarea în țară pe Nădlac și Borș.  Cozile de mașini se întind pe kilometri. Știm că intrarea în țară este întârziată de formularele pe care românii trebuie să le completeze, cu atât mai mult acum, când a fost extinsă lista statele considerate zone roșii. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, pentru Agerpres: "Începând de joi seara, ora 20:00, toate autoturismele au fost redirecţionate de pe teritoriul Ungariei către PTF Nădlac I. Precizăm că autoturismele care se aflau deja la Nădlac II la ora respectivă au putut tranzita frontiera prin acest punct. În momentul de faţă, aglomeraţia este cauzată atât de numărul mare de autovehicule care se prezintă la control într-un interval scurt, cât şi de triajul epidemiologic".

Conform sursei citate, în această dimineață s-a așteptat și patru ore pentru intrarea în țară, iar cozile continuă să se întindă pe kilometri. 

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, joi seara, că traficul prin PTF Nădlac I a fost deschis începând ora 20:00 numai pentru autoturisme, ceea ce va duce la fluidizarea traficului pentru camioane prin PTF Nădlac II.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel