COVID-19 scrie ISTORIE. Liderii religioși ai lumii își dau MÂNA. Moment FABULOS, "într-un moment dificil"
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Liderii religioși ai lumii, catolicii, ortodocșii, budiștii și islamiștii, se vor ruga împreună pentru victimele COVID. Moment istoric urmat de aprinderea candelabrului păcii.

Papa Francisc şi lideri de diferite religii, printre care şi patriarhul ortodox Bartolomeu I, se vor ruga marţi în Piaţa Campidoglio din Roma pentru victimele războiului şi ale pandemiei de coronavirus, relatează EFE, citează Agerpres. 

Cu prilejul Întâlnirii internaţionale de rugăciune pentru pace între marile religii ale lumii, organizată de Comunitatea Sant'Egidio, papa va ieşi din Vatican pentru a participa la această celebrare care va începe cu un moment de rugăciune alături de celelalte confesiuni creştine la Bazilica Santa Maria din Aracoeli din Roma şi va continua cu o ceremonie alături de reprezentanţii marilor religii ale lumii, în Piaţa Campidoglio.

Întâlnirea de rugăciune, urmată de proclamarea Apelului pentru pace din 2020. Aprinderea candelabrului păcii



Evenimentul, care se va desfăşura cu prezenţă limitată ca urmare a măsurilor anti-COVID19, are loc "într-un moment dificil" al zilelor noastre, marcat de pandemie dar şi de conflicte vechi sau mai noi, în desfăşurare - precum cel care durează deja de zece ani în Siria, sau cel mai recent din Nagorno-Karabah, se arată în comunicatul difuzat de Sant'Egidio

Liderii religioşi se vor ruga în diferite lăcaşuri marţi după-amiază. La Bazilica Santa Maria din Aracoeli vor fi prezenţi papa şi ceilalţi creştini, alături de patriarhul Constantinopolului Bartolomeu I şi de reprezentanţi ai diferitelor biserici ortodoxe şi protestante.

Cultul mozaic va fi reprezentat de Haim Korsia, marele rabin al Franţei, care va participa la o slujbă la Marea Sinagogă din Roma. Islamul îl va avea ca reprezentant pe Mohamed Abdelsalam Abdellatif, secretarul general musulman al Comitetului superior al fraternităţii musulmane, iar budismul pe Shoten Minegishi.

După aproximativ o oră, cu toţii se vor reuni, în prezenţa preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, în Piaţa Campidoglio unde va avea loc o ceremonie şi diferite intervenţii.

Întâlnirea internaţională de rugăciune pentru pace între marile religii ale lumii va fi urmată de proclamarea Apelului pentru pace din 2020 şi de aprinderea candelabrului păcii. Se va păstra, de asemenea, un minut de reculegere în memoria victimelor războaielor şi ale pandemiei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel