COVID-19. Orban anunță planul din această săptămână
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Ludovic Orban
Ludovic Orban
Premierul României, Ludovic Orban, a făcut declarații după întâlnirea de urgență de la Ministerul Sănătății cu Nelu Tătaru.

„La subiectul legat de creșterea capacității de tratare în secțiile de terapie intensivă, am discutat în detaliu situația pe fiecare județ. Câte paturi de terapie intensivă sunt, câte paturi sunt disponibile, am discutat situația personalului și a posibilităților de recrutare de personal suplimentar care să deservească secțiile de terapie intensivă. În urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport Covid-19.

De asemenea, în cadrul acestei discuții legate de secțiile ATI, am abordat un subiect abordat anterior: respectarea rigorilor prevăzute în Ordinul 1500 privind internarea în terapie intesivă”, a transmis premierul, la Ministerul Sănătății.

Cu cât va crește capacitatea de la terapie intensivă

„Planul pe săptămâna aceasta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi. Am discutat pe săptămâna aceasta, sunt cel puțin 200 de paturi, sunt soluții gândite pe fiecare regiune, pe București. Evident, am discutat și despre posibilitatea de creștere a paturilor, dar și de ventilatoare peste tot unde există posibilitatea de a deschide secții de terapie intensivă”, a continuat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel