Data publicării:

Covid-19: India, aproape de colaps. „Unde te uiți, vezi ambulanțe și morți”

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

India se luptă cu un nou val de infectări cu SARS-CoV-2, al doilea în cazul acestei țări, iar multe state se zbat să facă față numărului de bolnavi.

Conform BBC, cel mai populat stat indian, Uttar Pradesh (240 mil. locuitori), este printre cele mai afectate din țară, iar locuitorii săi suferă din cauză că autoritățile vor să dea aparența că situația este sub control. Tatăl lui Kanwal Jeet Singh, de 58 de ani, a murit vineri într-o ambulanță în timp ce era plimbat între spitale. Patru unități sanitare l-au refuzat din cauza lipsei de paturi.

„A fost o zi zdrobitoare pentru mine”, a transmis el. „Consider că dacă ar fi fost tratat la timp, ar fi supraviețuit. Însă, nimeni nu ne-a ajutat, nici autoritățile sanitare, nici guvernul.Am văzut prea mulți oameni murind în ambulanțe. Spitalele refuză pacienții fiindcă nu sunt locuri, chimiștii au rămas fără medicamentele esențiale pentru Covid-19, iar oxigenul este și el pe terminate. Nu am mai văzut vreodată așa ceva. Unde te uiți, vezi ambulanțe și morți”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel