Au fost peste 66.000 de noi infectări înregistrate vineri, relevă cele mai noi date ale Universităţii Johns Hopkins. SUA şi-au depăşit recordul în trei din ultimele patru zile, conform monitorizării datelor oficiale.
Florida, unul dintre statele cu cea mai mare creştere, a raportat peste 10.000 de noi cazuri şi 93 de noi decese pentru 24 de ore. Cu toate acestea, staţiunile Disney din acest stat încep să se redeschidă.
Georgia, un alt stat în dificultate, şi-a doborât recordul, cu peste 4.000 de noi cazuri. Totuşi, începe să apară o dispută între primarul democrat al principalului oraş al statului, Atlanta, care încearcă să amâne măsurile de redeschidere, şi guvernatorul statului, un republican, care se opune.
Primarul Keisha Lance Bottoms a atras atenţia asupra unei creşteri "alarmante" a numărului de noi cazuri.
Casa Albă a minimalizat gravitatea noilor focare apărute în diferite state şi insistă, în ciuda dovezilor, că înmulţirea cazurilor se datorează exclusiv extinderii testelor şi se concentrează pe rata deceselor.
Deşi datele privind decesele au fost în scădere semnificativă, ele încep să urce din nou, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Dovada așteptării pentru București. Procentele pentru noii candidați, după ruptura PSD - PNL din Capitală - sondaj dcnews.ro