Covasna: 70 de echipe înscrise la Parada Cârnaţilor; reţeta câştigătoare va fi introdusă în producţie
Şaptezeci de echipe din ţară şi străinătate şi-au anunţat participarea la Parada Cârnaţilor, ce va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni la Sfântu Gheorghe, iar reţeta câştigătoare ar putea fi preluată de către o companie locală şi introdusă în producţie, prin urmare cârnaţii ar putea fi găsiţi pe viitor într-o serie de magazine, au anunţat marţi, organizatorii.
Potrivit acestora, cârnaţii, în general, se numără printre produsele din carne preferate de covăsneni, dovadă faptul că anul trecut s-au vândut câteva sute de tone, scrie Agerpres.
"Am făcut o statistică, anul trecut s-au consumat în judeţul Covasna mai mult de 300 de tone de cârnaţi de casă, dar foarte bine se vând şi cârnaţii cabanos (...) Avem în paleta noastră de produse un cârnat premiat în urmă cu câţiva ani la Parada Cârnaţilor, a fost o reţetă câştigătoare pe care acum o avem în producţie şi suntem deschişi, dacă şi anul acesta se naşte o reţetă, un cârnat foarte bun, cu un gust foarte bun, atunci suntem deschişi să îl introducem în producţie şi să îl vindem în continuare (...) În afară de aspectul tradiţional, secuii folosesc pentru cârnaţii de casă, de regulă, sare, piper, usturoi şi foarte puţină boia", a declarat Berszan Tibor, principalul sponsor al concursului.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a declarat că până în acest moment s-au înscris 70 de echipe formate din bucătari profesionişti şi amatori din Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi din Ungaria, un număr aproape dublu faţă de anul trecut.
Gruman a menţionat că publicul va avea acces în Sala Sporturilor, unde va avea loc competiţia, doar după finalizarea jurizării, dar anul acesta va putea asista la o demonstraţie de tăiere a porcului şi preparare a produselor din carne după metode tradiţionale.
"Concursul va avea loc în Sala Sporturilor din strada Vânătorilor, unde echipele vor prepară cârnaţii în cursul dimineţii (...) După ora 14 toţi vizitatorii vor putea intra şi în Sala Sporturilor, deci în momentul în care s-a încheiat concursul. Vom avea o prezentare, o tăiere şi prelucrare a porcului în mod tradiţional şi vom avea şi un concert. Biletul de intrare este de 10 lei de persoană, iar după calculele noastre aproximativ 3.000 de persoane pot participa în mod civilizat la acest eveniment. De mâine se pot cumpăra bilete de la Biroul de informare turistică din Sfântu Gheorghe", a spus Gruman Robert.
Potrivit acestuia, juriul format din specialişti din ţară şi străinătate, va premia, printre altele, gustul şi aspectul cârnaţilor, decorarea meselor, igiena, vestimentaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.
Parada Cârnaţilor, ajunsă la cea de-a 17-a ediţie, va avea loc pe 16 noiembrie, la Sala Sporturilor de pe strada Vânătorilor din municipiu, iar fiecare echipă, formată din maximum 4 persoane, a trebuit să achite o taxa de participate de 300 de lei, în schimbul taxei va primi câte zece kilograme de carne şi 15 metri de membrană pentru cârnaţi, precum şi diverse accesorii de bucătărie.
Ideea organizării acestui concurs a fost preluată din judeţul Bekes, Ungaria, unde se bucură de un foarte mare succes, şi se înscrie într-un şir de evenimente gastronomice organizate în judeţul Covasna în scopul promovării produselor locale şi dezvoltării turismului local, precum festivalul preparatelor la ceaun, festivalul cartofului, festivalul kurtoskolacs şi deliciilor dulci, festivalul barbeque, etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News