Data publicării:
Cotidianul ar putea apărea pe print. Cornel Nistorescu a cumpărat marca
În vreme ce tirajele ziarelor se prăbușesc, Cornel Nistorescu vrea să demonstreze că mai este loc pe piața media. Acesta a anunțat că a cumpărat marca Cotidianul pentru print şi are planuri privind relansarea ziarului în versiunea tipărită, precizează Mediafax. Ziarul Cotidianul a fost lansat în 1991, de Ion Raţiu, fiind cumpărat de Realitatea-Caţavencu în 2004.
Cornel Nistorescu a precizat că a reuşit, în urmă cu trei săptămâni, să cumpere marca pentru print a ziarului Cotidianul, la o licitaţie organizată de un lichidator judiciar. El nu a dorit să precizeze cu ce sumă a achiziţionat această marcă.
Întrebat dacă are planuri să relanseze Cotidianul în versiunea sa tipărită, Cornel Nistorescu a declarat: "Există (planuri, n.r.), dar nu sunt şanse".
Totuşi, Nistorescu a spus că, datorită faptului că a cumpărat marca pentru print Cotidianul, are posibilitatea, din punct de vedere legal, să lanseze versiunea tipărită a publicaţiei.
Marca Cotidianul, deţinută de societatea Poligraf SRL, aflată în faliment, a fost scoasă la licitaţie publică, în urmă cu câteva săptămâni, de Rovigo S.P.R.L., lichidatorul judiciar al Poligraf SRL.
În cadrul respectivei licitaţii, marca a fost adjudecată pentru suma de 20.000 de euro, exclusiv TVA (preţul de pornire al licitaţiei).
Dreptul de proprietate asupra mărcii Cotidianul, conform certificatului de înregistrare emis de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci al României (OSIM) şi extrasului din Registrul mărcilor publicat de OSIM, este înregistrat pentru următoarele clase de produse şi servicii: 16 - Publicaţii şi 35 - Publicitate. Servicii editoriale şi redacţionale.
Cornel Nistorescu a achiziţionat, în februarie 2010, site-ul www.cotidianul.ro, după cum a declarat, la momentul respectiv jurnalistul.
Pe 9 decembrie 2009, grupul Realitatea-Caţavencu, controlat de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, a anunţat că nu mai editează, începând cu 1 ianuarie 2010, cotidianele Business Standard şi Cotidianul. Pe 21 decembrie 2009, Cornel Nistorescu, pe atunci director al ziarului Cotidianul, şi-a anunţat retragerea din funcţie, într-un editorial. Ultimele numere tipărite ale celor două publicaţii au apărut pe 23 decembrie 2009.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News