Cota unică. Turcan amenință PSD
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, susţine că dacă PSD intenţionează să renunţe la cota unică de impozitare, liberalii o vor reintroduce. 

"Dacă PSD are de gând să renunţe la cota unică, PNL o va reintroduce! Este decizia PSD dacă vrea să se joace cu stabilitatea legislaţiei fiscale şi să bulverseze pe toată lumea. Dar eu le-aş sugera să renunţe la idee, întrucât este nocivă pentru sănătatea economiei. Cota unică este cea care valorizează munca şi sprijină interesele angajaţilor productivi - cine câştigă mai mult oricum plăteşte deja la stat mai mult. Din acest motiv, este un punct pe care PNL nu-l poate abandona şi la care nu poate renunţa", a scris Turcan, miercuri, pe Facebook. 

Ea nu exclude discuţii pe tema introducerii unor deduceri pentru anumite cheltuieli, dar numai în condiţiile în care se menţine cota unică. 

"Cât despre propunerea de a strânge chitanţe şi facturi, nu este altceva decât o birocraţie suplimentară, o modalitate de a transfera povara colectării pe spatele contribuabilului. Acest lucru înseamnă că statul îţi fură din timp şi te pune să lucrezi pentru el fără să ai vreun beneficiu. Poate fi o idee care se poate discuta, dar doar dacă se menţine cota unică, introducerea posibilităţii de a deduce anumite cheltuieli de către contribuabilii interesaţi, pentru a stimula fiscalizarea economiei. Restul e în sarcina statului şi a eficienţei aparatului său birocratic, care, din păcate, observ că în 3 luni de guvernare PSD-ALDE este pe minus în privinţa colectării faţă de ce s-au angajat", conchide preşedintele interimar al PNL, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel