Data publicării:

Costul pe oră al forței de muncă a CRESCUT. Valoare la sfârșitul lui 2017

Autor: Irina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp

Costul orar al forţei de muncă în formă ajustată a crescut, în trimestrul IV din 2017, cu 1,29% faţă de precedentele trei luni şi cu 14,29% comparativ cu acelaşi trimestru al anului anterior, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Alegeri prezidentiale 2024

În formă brută (neajustată), variaţia costului orar al forţei de muncă a avut o tendinţă similară cu forma ajustată (2,37%, respectiv 15,65%).

Faţă de trimestrul III 2017, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut în majoritatea activităţilor economice.

Cele mai mari creșteri 

Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în industria extractivă (14,32%), în tranzacţii imobiliare (8,8%) şi în intermedieri financiare şi asigurări (7,17%).

Cea mai mare scădere

Cea mai mare scădere a costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a avut loc în învăţământ (-24,1%), ca urmare a creşterii timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al IV-lea al fiecărui an, cauzat de reînceperea anului şcolar), precizează INS.

În trimestrul IV 2017, creşterea faţă de trimestrul anterior (pentru indicii în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a componentei privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 1,22%, iar cea a cheltuielilor indirecte (non-salariale) de 1,57%. Creşterile înregistrate de cele două componente - pentru indicii în formă brută (neajustată) - au fost de 2,34%, respectiv 2,49%.

Costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă a crescut în toate activităţile economice. Pe principalele activităţi ale sectorului economic, cele mai mari creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (28,73%), în industria extractivă (21,56%) şi în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (16,61%), determinate în principal de aplicarea prevederilor legale) în domeniu.

Cele mai mici creșteri, în tranzacții imobiliare

Creşterile cele mai mici s-au înregistrat în tranzacţii imobiliare (6,78%), în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (6,63%) şi în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (6,49%).

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale costului orar al forţei de muncă (în formă ajustată după efectul zilelor lucrătoare) ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: în administraţie publică - 27,58%, în sănătate şi asistenţă socială - 18,56% şi în învăţământ - 16,81%.

[citeste si]

Creşterea faţă de acelaşi trimestru al anului precedent - indici în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare - pentru componenta privind cheltuielile directe (salariale) cu forţa de muncă a fost de 14,24%, iar pentru indicii în formă brută (neajustată) de 15,65%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat creşteri similare (14,48%, respectiv 15,64%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel